După prăbușirea avionului Malaysia Airlines joi 17 iulie în estul Ucrainei, mai multe guverne și au anunțat că vor cere companiilor aeriene din țările lor să nu mai zboare pe ruta fatidică. Pentru mulți necunoscători ai meșteșugului navigației aeriene, se ridică însă întrebarea: de ce abia acum? Cum a fost posibil ca avionul din Malaezia, și poate multe alte avioane, să riște zburând deasupra unei zone de conflict unde în ultimele săptămâni beligeranții doborâseră deja avioane, ce-i drept militare? O întrebare pe care și-a pus-o și agenția AP, într-o relatare sintetizată de Mircea Țicudean.
După dezastrul de la 17 iulie, scrie AP, companiile aeriene vor trebui să fie mai atente la evitarea zonelor de conflict, lungindu-și zborurile cu prețul unui consum mai mare de combustibili, iar unele rute internaționale consacrate vor trebui poate abandonate.
Într-una din primele declarații făcute după catastrofa de joi din estul Ucrainei, premierul din Malaiezia, Najib Razak, a spus că zborul MH17 de la Amsterdam spre Kuala Lumpur urma o rută declarată „sigură” de autoritățile aviatice internaționale.
Experți citați de Associated Press se arată totuși nedumeriți. „Este cu totul neobișnuit ca o companie aeriană civilă să-și programeze zboruri peste o zona cum este estul Ucrainei, asta dacă avionul zbura într-adevăr pe ruta stabilită dinainte”, a declarat Robert Francis, fostul vicepreședinte al agenției pentru siguranța aviatică din Statele Unite (National Transportation Safety Board). „Asta ridică semne de întrebare în legătură cu Malaysia Airlines”, a mai spus Francis.
Ostilitățile din estul Ucrainei durează din iarnă și în ultimele săptămâni separatiștii pro-ruși s-au lăudat mereu că au doborât avioane și elicoptere ucrainene, cel mai recent incident fiind săptămâna aceasta.
Your browser doesn’t support HTML5
AP amintește că în aprilie autoritatea aviatică federală americană a avertizat liniile aeriene din Statele Unite că disputa dintre Kiev și Moscova asupra Crimeii ar putea duce la instrucțiuni contradictorii din partea controlorilor de trafic aerian din regiune. După alte câteva săptămâni, autoritatea aviatică americană a emis o avertizare și mai fermă, spunându-le piloților să nu zboare deasupra Crimeii. Iar Organizația Internațională a Aviației Civile, de pe lângă ONU, a făcut aceeași recomandare tuturor piloților.
Recomandările se refereau însă numai la Crimeea, nu și la zona unde s-a prăbușit avionul Malaysia Airlines.
Thomas Routh, un jurist din Chicago specializat în aviație, a spus AP că este neobișnuit pentru companiile aeriene să ignore avertismentele autorităților aviatice, dar până la urmă decizia care rută ar fi sigură pentru pasageri și echipaj o iau tot companiile.
„Sunt companii care zboară zilnic deasupra Afganistanului”, a exemplificat Routh.
John Cox, fost pilot comercial și anchetator de accidente, a spus că spațiul aerian pe unde a trecut zborul MH17 nu a fost închis. Echipajul aeronavei Boeing 777 a făcut un plan de zbor prin estul Ucrainei, iar autoritățile aviatice de la Kiev și Moscova l-au aprobat.
Ocolirea zonelor de conflict de către aeronave costă bani, pentru că ele ard mai mult combustibil. Expertul de aviație Norman Shanks, citat de AP, a spus că acesta a fost argumentul principal pentru care multe companii aeriene au continuat să zboare deasupra Ucrainei.
Dar AP scrie că nu toate companiile aeriene au riscat în aceeași măsură. Compania Emirates a spus că și-a suspendat pe termen nelimitat zborurile spre Kiev după o alertă care i-a forțat o aeronavă să revină la Dubai. Emirates insistă că zborurile spre Statele Unite și destinații europene nu trec prin estul Ucrainei.
Compania aeriană australiană Qantas a încetat să mai zboare deasupra Ucrainei încă de acum câteva luni, redirecționându-și de exemplu zborul Londra-Dubai cu 645 de kilometri spre sud. Liniile coreene Korean Air Line a luat măsuri similare în martie.
AP scrie că asemenea preocupări sunt actuale în multe regiuni ale lumii. Emirates nu mai zboară de multă vreme deasupra Siriei cuprinse de război civil. Unele companii și-au redus serviciile în Irak după declanșarea recentei ofensive antiguvernamentale. Alte regiuni și țări aflate pe lista autorității aviatice internaționale sunt Iranul, Yemenul, peninsula Sinai din Egipt și Coreea de Nord.
Luna trecută, în Pakistan, un individ înarmat a tras asupra unui avion de pasageri care ateriza la Peșawar, în regiunea instabilă de nord-vest a țării, omorând un pasager și rănind alți doi oameni. Emirates și-au suspendat zborurile spre Peșawar, iar alte companii au anulat unele zboruri în așteptarea perfecționării securității aeroportului.