Decoraţii şi tentaţii

Moldova nu trăiește neapărat o jubilație a europenismului, lucrurile sunt nesigure şi imprevizibile în perspectiva scrutinului din noiembrie, iar clasa politică se autoelogiază...

Sezonul politic calendaristic în Moldova s-a încheiat, dar evenimentele nu ne slăbesc. În Ucraina vecină coaliția de guvernământ, cea care a asigurat legitimitate schimbului de putere şi a permis alegerea noului președinte, Petro Poroșenko, s-a rupt, iar premierul Iațeniuk și-a anunțat demisia. Alegeri parlamentare anticipate – iată un lux inadmisibil pe vremuri de război, doar dacă n-am şti că la Kiev nu s-a purtat în toate aceste luni o confruntare surdă între diverse forțe politice, unele dintre ele manipulate de Moscova.

În Moldova, la sfârșitul sesiunii parlamentare, am consemnat două scandaluri de răsunet, care ilustrează moravurile clasei politice. Mai întâi decretul cu numeroşii decorați ai președintelui Nicolae Timofti - o listă foarte stranie și controversată. Pentru că nu poți să pui un semn de egalitate între premierul Iurie Leancă – omul cel mai de încredere în relaţia Moldovei cu lumea civilizată - şi puzderia de profitori din zona puterii. Ultimul episod cu asumarea răspunderii guvernului tocmai pe 11 proiecte de legi, și asta doar pentru că Parlamentul a tot amânat dezbaterea lor, a arătat limpede cine muncește și cine chiulește. Ordine și medalii au luat însă toți. Nu o poţi compara nici pe ministrul de Externe Natalia Gherman cu o seamă de personaje din Coaliţie care, în cel mai bun caz, au făcut galerie guvernului, dar mai ales au lucrat spornic pe moșia propriilor interese, racolând noi membri de partid ca pentru o formaţiune-mamut.

Nu știu ce-a fost în mintea celor care au aburcat clasa politică pe un asemenea podium: Moldova nu trăiește neapărat o jubilație a europenismului, lucrurile sunt nesigure şi imprevizibile în perspectiva scrutinului din noiembrie, iar clasa politică se autoelogiază, îşi pune pe creştet coronița de premiant. Am auzit oameni spunând că, oricâte fapte bune au săvârşit, guvernanții ar trebui să fie ultimii care să-și ia niște decorații - ei au fost aleși să servească poporul şi nu există o demnitate mai mare decât asta.

De ce nu s-au gândit consilierii domnului preşedinte Timofti să propună spre decorare, dacă tot există această disponibilitate, un grup de personalităţi din diverse domenii. De exemplu: un profesor de liceu de la ţară, care a educat generaţii de intelectuali cu care ne mândrim, un medic talentat care a salvat mii de vieţi, un agricultor care exportă produse de calitate în Uniunea Europeană, un inventator sau specialist în IT, care munceşte pentru a conecta Moldova la modernitate?... Un asemenea gest ar fi fost cu siguranţă apreciat de opinia publică. Dar pesemne inerţiile şi tradiţiile „bizantine”, moştenite de instituţia prezidenţială, sunt greu de dezrădăcinat la noi.

Nu s-a liniştit prea bine povestea cu buclucaşele decoraţii, că un alt scandal a fost provocat de Veaceslav Ioniță, șef al Comisiei parlamentare buget, economie şi finanțe. Într-o ieşire publică bizară, acesta a adus grave acuzaţii guvernării din care face parte, insinuând, fără a prezenta probe, că asumarea celor 11 proiecte de legi de către cabinetul de miniştri ar ascunde nişte scheme frauduloase. A fost un spectacol jalnic, pe care colegii din PLDM ai deputatului revoltat l-au calificat în termeni ironici şi persiflanţi, sugerând că tocmai dl Ioniţă ar servi interesele unor grupări deranjate de înăsprirea controlului de stat în sectorul bancar. Nu știu cum se va rezolva acest scandal, dar el șifonează imaginea întregii coaliții de guvernământ și ne arată ce grad de risc implică meseria de om politic în Republica Moldova, care este supus cu regularitate unor imense tentații. Noroc că marea majoritate a alegătorilor sunt feriţi de acest pericol.

Orice s-ar zice, e mai sănătos să dai cu sapa pe deal, vorba moldoveanului, decât să tremuri că ai putea pierde nişte afaceri secrete.