Jaurès a fost ucis cu două focuri de revolver într-o braserie pariziana de pe strada Montmartre, Café du Croissant, de către Raoul Villain, student, membru al unei organizaţii naţionaliste. Villain va fi judecat după cinci ani şi, în climatul de exaltare patriotică provocat de victoria Franţei în război, va fi achitat.
Jean Jaurès era, în 1914, o figură proeminentă a vieţii politice franceze. Deputat socialist în mai multe legislaturi, profesor, ziarist, se făcuse remarcat în timpul celebrei afaceri Dreyfus, când militase pentru reabilitarea ofiţerului condamnat pe nedrept. Fusese unul din protagoniştii creării, în 1902, a Partidului socialist francez, iar în 1904 fondase ziarul „L’Humanité”, care mai târziu va deveni organ al Partidului comunist francez transformându-se, totodată, într-o penibilă oficină a propagandei staliniste. Jaurès era şi un orator renumit, deşi i s-a reproşat faptul că nu putea stăpâni rostogolirea torenţială a frazelor şi că discursurile sale erau minate de verbiaj. În 1924, cenuşa lui Jaurès este depusă la Panthéon. Stânga franceză a făcut din Jaurès un simbol dar astăzi se aud tot mai multe voci care vorbesc despre o „anexare abuzivă”: Jaurès ar fi fost, aşadar, nu un socialist intransigent ci un spirit deschis, un umanist în sens larg, respectuos faţă de tradiţiile şi valorile naţionale.
Când apropierea războiului se făcea tot mai ameninţător simţită, Jaurès – exprimând poziţia stângii franceze - şi-a intensificat acţiunile pacifiste, crezând sincer că poate zădărnici declanşarea conflagraţiei mondiale. În mod paradoxal, dacă se spune că asasinarea la Sarajevo, pe 28 iunie 1914, a arhiducelui Franz-Ferdinand a fost scânteia care a aprins vâlvătaia, am putea adăuga că asasinarea, o lună mai târziu, a lui Jean Jaurès n-a făcut decât să înteţească focul. Socialiştii francezi abandonează idealurile pacifiste şi intră în aşa numita Uniune sacră, o alianţă naţională a partidelor de dreapta şi de stânga care îşi propune un singur ţel, victoria în război. Pe 3 august Germania declară război Franţei iar a doua zi Anglia intră şi ea în luptă. Începea astfel marele măcel, de o amploare şi de o violenţă ce au întrecut, cu siguranţă, şi cele mai sumbre previziuni ale lui Jaurès.