Istoricul australian Christopher Clark, autorul mult comentatului şi controversatului volum intitulat „Somnambulii”, a dat apă la moară revizioniştilor. Declaraţia aparţine istoricului german Heinrich August Winkler, care a publicat recent un eseu în săptămînalul „Die Zeit” în care respinge tezele lansate de Clark. Istoricul australian este de părere că niciuna din părţile implicate în conflagraţia declanşată în 1914 nu şi-a dorit războiul propriu zis, sugerînd o vinovăţie comună a tuturor statelor participante la Marele Război.
Teza a fost salutată chiar de Karl Habsbug, nepotul ultimului împărat austro-ungar, Carol (Karl) I, şi fiul lui Otto von Habsburg, care afirma în ziarul austriac „Die Presse”: „Fiecare om, care s-a ocupat serios de istorie, ştie că a fost un război izbucnit în urma unei situaţii. Mulţi nu ştiau atunci în ce direcţie vor evolua lucrurile. În acest context, nu vreau să justific Austria sau pe strămoşii mei. Dar a culpabiliza o persoană sau o ţară, cu siguranţă, constituie o greşeală. Dacă dorim să găsim o culpă, atunci am putea spune că [...] naţionalismul a stat la baza declanşării primului război mondial.” Chiar dacă n-ar fi avut loc atentatul de la Saraievo, susţine în continuare Karl Habsburg, războiul ar fi fost declanşat, însă ceva mai tîrziu. Toate ţările erau pregătite pentru un război, dar nici una nu s-a gîndit că ar putea lua proporţii atît de mari. Strănepotul împăratului Franz Iosif pledează apoi şi pentru o apreciere mai realistă a împăratului austro-ungar care a declarat război Serbiei.
Pentru istoricul german Winkler, astfel de argumente au o coloratură revizionistă, atît în ceea ce priveşte rolul jucat de Imperiul Austro-Ungar, cît şi de cel german, în frunte cu împăratul Wilhelm al II-lea.
„Ascensiunea social-democraţilor“, susţine Winkler, „a stîrnit temerile păturilor conducătoare. Unii politicieni şi publicişti considerau războiul drept singura soluţie de a împiedica pericolul democratizării şi alunecării imperiului german spre stînga“. Mai mult: „Negarea vinovăţiei germane la declanşarea Primului Război Mondial constituie doar un pas în susţinerea tezei că Hitler ar fi fost doar un simplu accident al istoriei.“
Naţionalismul despre care a vorbit Karl Habsburg a fost cu siguranţă un motor important pentru punerea în mişcare a locomotivei de război. Desigur, un naţionalism diferit de cel care a crescut pe tulpina otrăvită de iredentism previzibil al tratatelor de pace încheiate după Marele Război, tratate care pînă în ziua de astăzi continuă în anumite zone ale Europei să furnizeze muniţie ideologiei autonomist-separatiste.
Un aspect mai puţin tematizat, legat de Primul Război Mondial, este susţinerea ideii de renaştere a unui imperiu musulman de către Germania. Ideea nu aparţinea atunci unor ideologi islamişti fanatizaţi, precum scrie „Die Zeit”, ci unor intelectuali şi politicieni germani care încercau să instrumentalizeze islamul pentru scopurile lor. Wilhelm al II-lea – supranumit Hadji Wilhelm Mahomed – a încercat să implice o mare parte a lumii musulmane într-un jihad îndreptat împotriva Rusiei şi puterilor coloniale, occidentale, alături de imperiul otoman şi de Germania, respectiv Austro-Ungaria. Planurile elaborate la Berlin prevedeau declanşarea unor răscoale în coloniile britanice populate de musulmani. Pentru a stîrni simpatiile musulmanilor, serviciile secrete chiar răspîndeau ştirea (inventată) că Wilhelm s-ar fi convertit la Islam. În pofida unor proiecte multiple, deseori diletante, intenţiile Berlinului de a crea o alianţă musulmană statornică nu au dat roadele aşteptate.
După terminarea războiului şi abolirea monarhiei, cînd orientalistul Friedrich Rosen a fost numit, în 121, ministru de externe al Germaniei, acesta a persiflat faptul că împăratul miza pe „steagul verde al profetului şi pe războiul sfînt“ adăugînd, că scriitorul de romane de aventuri „Karl May ar putea fi considerat părintele politicii răsăritene germane de atunci”.