N-am scăpat nici în acest an de circul din staţiunea Mamaia, al cărui protagonist este primarul-clovn al oraşului Constanţa, Radu Mazăre. Carnavalul organizat de mult prea agitatul primar a avut, ca să spunem aşa, trei etape: în prima, Mazăre s-a costumat în Cezar, în a doua – desfăşurată în week-end-ul trecut – a apărut în straiele lui Ştefan cel Mare iar în a treia, care va avea loc la finele lunii august, îl va întruchipa pe faraonul Ramses. Nu trebuie multă perspicacitate ca să constaţi că edilul Constanţei suferă de megalomanie, după cum e la fel de evident că toată această mascaradă este de un absolut prost gust.
Dar, din păcate, nu toată lumea vede lucrurile astfel. La carnavalul de sâmbătă, mii de gură-cască se înghesuiau să-l admire pe Mazăre şi carele lui alegorice. Ca în spectacolele din „Cântarea României” de pe vremea lui Ceauşescu, două cântăreţe de muzică populară au fost distribuite în rolurile mamei lui Ştefan cel Mare şi al Vrâncioaei. Irina Loghin, aleasă pentru a juca rolul mamei, s-a decis să interpreteze melodia „Câte griji are o mamă”, melodie care, nu-i aşa, umanizează personajul şi îl face apropiat sensibilităţii contemporane. Spectacolul, al cărui scenariu a fost ticluit, pare-se, de însuşi Mazăre, a mai inclus o reprezentare a bătăliei de la Podul Înalt, când Ştefan i-a înfrânt pe turci. După aceea, carele alegorice au traversat staţiunea Mamaia, oferind privitorilor imaginea apetisantă a zeci de tinere, îmbrăcate cât se poate de sumar, care se mişcau lasciv pe ritmuri unele orientale, altele agresiv moderne.
Un astfel de lamentabil exhibiţionism ar trebui, în mod normal, să lezeze sentimentele patriotice fireşti ale unui român. Să nu uităm, de asemenea, că Ştefan cel Mare a fost canonizat în 1992 şi că i se spune acum Ştefan cel Mare şi Sfânt. N-am auzit ca Biserica Ortodoxă Română să fi protestat împotriva aruncării în trivial a memoriei domnitorului. La fel, Biserica Ortodoxă Română nu l-a sancţionat, în mod fără echivoc, nici pe Victor Ponta, care şi-a început campania electorală în chipul cel mai odios cu putinţă, făcând insinuări perfide la adresa credinţei religioase a unuia dintre potenţialii săi contracandidaţi la preşedinţie. Utilizarea demagogică a istoriei naţionale şi a apartenenţei religioase este un semn extrem de îngrijorător, care arată că ne putem aştepta la derapaje grave şi la manipulări grosolane.