Ce va discuta Dmitri Rogozin la Chişinău?

Dmitri Rogozin la Chișinău, 16 aprilie 2012

Unii analişti politici consideră că vizita vicepremierului rus ar fi doar un pretext ca să ajungă la Tiraspol.

Vicepremierul pentru economie, Andrian Candu, îl va primi joi la Chişinău pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin la o ședință a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse cerută de partea rusă. Rogozin care este și emisarul special al președintelui Vladimir Putin în chestiunea transnistreană și-a anunțat recent intenția de a vizita Tiraspolul la 24 august, cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a ofensivei Iași-Chişinău. Într-o postare pe rețelele sociale, el a spus că nu știe exact cum va ajunge în regiunea transnistreană, pentru că ultima oară traseul i-a fost afectat de criza ucraineană și de sancțiunile europene. Nu este limpede dacă Rogozin o să folosească ocazia ședinței de la Chişinău ca să ajungă și la Tiraspol.

Când îşi anunţa, săptămâna trecută, intenţia de a ajunge la Tiraspol pentru a participa la festivitățile prilejuite de comemorarea intrării victorioase a trupelor sovietice pe teritoriul Moldovei în anul 1944, vicepremierul rus a mai spus, în treacăt, că a fost invitat şi la Chişinău pentru o reuniune în formatul comisiei interguvernamentale. De fapt, potrivit Ministerului Economiei, Ambasada Rusiei este cea care a solicitat reuniunea, iar partea moldovenească nu e ezitat să profite de prilej. Respectiva precizare se conţine în comunicatul emis astăzi de Ministerul Economiei de la Chişinău, dar a fost formulată apăsat şi de gazda evenimentului, ministrul Andrian Candu.

Un titlu de pe un portal de ştiri de la Chişinău suna astăzi în felul următor: „Moscova i-a cerut lui Candu să-l invite pe Rogozin în Moldova”. „Nu am invitat pe nimeni”, a spus în replică ministrul economiei. „Era de datoria mea să accept o astfel de iniţiativă”, l-a citat de asemenea presa de Internet pe Andrian Candu.

Dar ce anume vor discuta cei doi oficiali şi cât de posibil ar fi să se ajungă la anumite decizii consensuale? În primul rând, restricţiile ruse pe unele importuri moldoveneşti şi intenţia de a introduce taxe vamale pe altele, se arată în comunicatul de la Ministerul Economiei. Majoritatea analiștilor, printre ei Oazu Nantoi de la Institutul de Politici Publice, crede însă că ţinta lui Rogozin este Tiraspolul, şi nu Chişinăul, motiv din care ar fi naiv să se aştepte soluţii în urma întrevederii dintre cei doi demnitari:

„Eu nu-mi imaginez ca în cadrul acestor discuţii să fie atinse nişte rezultate pozitive şi raționale în direcţia normalizării relaţiei dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Dacă voi greși, voi recunoaşte acest lucru. Scopul venirii domnului Rogozin este provocarea legată de prezenţa sa pe malul stâng al Nistrului, teritoriu ocupat ilegal de Federaţia Rusă”.

Rogozin vine însoţit de importanți factori de decizie, inclusiv de la vamă și de la Rospotrebnadzor, a afirmat pe de altă parte Andrian Candu, de aceea Chişinăul a trebuit să profite de ocazie pentru a încerca să iniţieze un dialog.

Preşedintele Centrului de Eficienţă Energetică de la Chişinău, Ruslan Surugiu, expertul care crede iminentă şi o criză energetică la iarnă, pe fondalul unor temeri că Rusia va aplica şi arma energetică împotriva statelor care au semnat acordul de asociere la UE, spune că în faţa ministrului Candu stă o sarcină extrem de dificilă - cel puţin să încerce să găsească soluţii pentru fiabilitatea livrărilor de gaze naturale în iarna care vine – de altfel un alt subiect de pe agenda reuniunii avansată de Ministerul Economiei:

„Dacă dl Candu are sarcina să găsească soluţii la livrarea cu gaze, poziţia sa nu este de invidiat. Moldova trebuie să demonstreze că este partener previzibil şi are agendă foarte clară în ceea ce ţine domeniul energetic. Ea trebuie să spună clar că-şi propune treptat să-şi diversifice sursele: anul acesta mai discutăm, anul viitor trecem la alt fel de contract, iar perspective sunt următoarele - vrem stabilitate, ne asigurăm cu alte surse de gaze, să nu fie surpriză pentru voi - deci cam acesta ar trebui să fie mesajul din partea Ministerului Economiei. Dl Candu trebuie să pună pe masă şi condiţii avantajoase pentru Moldova, inclusiv obligațiunea Gazpromului de a livra gaze. Pentru că ei ne cer condiţii de preţ, volume de consum, iar noi, în caz că Gazprom nu livrează gazele, penalități pentru acest lucru nu cerem. Iată că trebuie aceste relaţii contractuale să fie ridicate la un alt nivel.”

Ultima dată când a vizitat Tiraspolul, cu prilejul participării la o paradă militară, Dmitri Rogozin a ajuns la Moscova cu un avion de linie, după ce Ucraina a interzis navei în care se afla survolarea spaţiului aerian ucrainean, iar forţele de securitate moldovene au ridicat de la bord liste cu semnături ale locuitorilor din regiunea separatistă în favoarea independenţei Transnistriei. Săptămâna trecută, vicepremierul rus spunea că nu ştia exact cum va ajunge de data aceasta în regiunea transnistreană. Solicitate de noi, surse guvernamentale ne-au spus că demnitarul va veni la Chişinău cel mai probabil cu un avion de linie.