Te trezeşti în satul uitat cînd noaptea mai e stăpînă, pe la 04.30, bei un ceai, îţi iei geanta, îţi iei rămas bun de la rude şi ieşi pe uliţa înghiţită de întuneric. Mergi prin sat, provocînd din cînd în cînd lătratul furios al cîinilor, apoi o iei pe şleaul lung. Pînă la şosea e un kilometru. Pe timp de vară nu e o problemă, iarna e mai greu.
Pe la 5.20 ajungi la şosea. E o linişte mormîntală. Aştepţi microbuzul care vine de la Visoca şi care merge la Chişinău. În jur nu e ţipenie de om. La ora 5.40 apare la orizont microbuzul. Peste cîteva minute urci în el ca într-un univers paralel. Îi dai şoferului 90 de lei şi cauţi un loc să te aşezi.
Microbuzul e mic, strîmt, şi oriunde te-ai aşeza nu te vei simţi confortabil. Iar dacă ai picioare lungi e chiar dificil. Peste o vreme intră mai multe gospodine care merg să vîndă lactate la Soroca.
Drumul pînă la Chişinău e lung. N-ar strica să dormi, dar asta nu e uşor. Eziţi să-ţi sprijini capul de husele murdare ale scaunelor sau de geamul de care s-au lipit multe feţe. Pe deasupra, un miros înţepător îţi pătrunde pînă-n măruntaiele plămînilor. E un soi de chestie care atîrnă sub tavanul microbuzului şi care chipurile aromatizează aerul. De la aromatizarea asta îţi vine să vomiţi.
Totuşi, o vreme te laşi pradă moţăitului. Capul ţi se bălăbăneşte în toate părţile. La orizont apare soarele. Microbuzul iese deja din Soroca. Razele soarelui scot în evidenţă praful care pluteşte în aer. Pe jos e murdar, de aceea e mult praf pe care, fireşte, eşti obligat să-l inhalezi.
Singura bucurie e muzica retro pe care şoferul o găseşte deschizînd radioul. Eşti fericit că nu eşti obligat să asculţi şlagărele puşcăriaşilor.
Autobuzul merge mai repede graţie drumului renovat pe banii poporului american, dar călătoria e oricum lungă şi a început prea devreme. La ora 10.00 ajungi la Chişinău stors de vlagă, cu ochii cîrpiţi de somn, cu plămînii aromatizaţi şi sătui de praf. Ieşi din microbuz, la Gara de Nord, şi primul gînd care îţi trece prin minte este că cei mai fericiţi oameni sînt cei care au maşini.
Visoca – Chişinău, 4 ore şi jumătate de chin. Asta e Moldova profundă!