În Moldova trăim stări de spirit contradictorii. Avem griji și probleme personale pe care fiecare și le rezolvă după posibilități și mijloace, și există dispoziții induse de copleșitorul flux informațional. Aici suntem neputincioși și, adesea, reacțiile, emoțiile sunt greu de stăpânit.
„Am privit manifestațiile din Ziua Independenței – a fost ca un festin pe timp de ciumă!”, mi-a spus un vechi prieten, persoană în vârstă, care relaționează cu lumea mai ales prin intermediul televizorului și al presei. „Dansuri, concerte, țopăială, iar războiul ne bate la ușă”, a comentat pe un ton amar interlocutorul meu.
O zi mai târziu, aflându-mă în compania unor colegi editori, tema Ucrainei a dominat din nou dialogul, deși motivul întâlnirii era apariția unei cărți de critică literară: „Ce-au să facă guvernanții noștri dacă tancurile rusești au să treacă Nistrul? Cine-o să ne apere? Doar Unirea cu România ne mai poate salva. Putin nu o să îndrăznească să atace o țară NATO. Dar este în stare Parlamentul de la Chișinău să voteze Unirea, cum a făcut-o în ‘18 Sfatul Țării? Sunt prea fricoși și au cu totul alte interese… Numai să nu se aprindă un război mondial!”
Asemenea discuții auzi peste tot în Basarabia. Neliniștile au crescut o dată cu ofensiva trupelor rusești în Donbass, soldată cu numeroase victime și cu pierderea unor poziții anterior cucerite de militarii ucraineni.
Liderul de la Kremlin combină, sfidător, minciuna cu amenințarea: „Dacă vreau, în două săptămâni pot ajunge la Kiev!”, i-ar fi spus el într-o convorbire telefonică lui José Manuel Barrosso. Declarația, șocantă, a făcut înconjurul lumii. Tot Putin avertizase, mai devreme, Occidentul „să nu se pună cu Rusia”, evocând arsenalul nuclear al țării sale. În același context al pericolelor din preajma noastră, circulă zvonuri că Ucraina ar putea fi atacată și de contingentul rus din Transnistria.
Sub avalanșa știrilor de război, își pierd relevanța lucrurile pozitive care ar reuși să mai atenueze deprimarea oamenilor. Așa, i-am avut pe 1 septembrie la Chișinău reuniți o seamă de miniștri de Externe din Uniunea Europeană. Occidentul și-a reafirmat sprijinul pentru Moldova, inclusiv pentru depășirea problemelor cauzate de embargourile rusești. Pe 27 august, chiar de Ziua Independenței, s-a dat în exploatare Gazoductul Iași-Ungheni, care va smulge Moldova din prizonieratul energetic al Moscovei, e drept, după ce se vor face niște investiții suplimentare. Vor fi lansate și alte proiecte ambițioase, dar ele necesită timp, stabilitate politică și multă muncă.
Le vom avea? Moldova intră într-un carusel electoral turbulent, derulat pe fundalul evenimentelor tragice din Ucraina, și nu știm unde vom ajunge. De aceea scotocim, înfrigurați, după știri pozitive, care să ne dea speranța că vom evita catastrofa. Una dintre ele este alegerea premierului polonez Donald Tusk în funcția de președinte al Consiliului European – dovadă că Estul, care a cunoscut ocupația sovietică, începe să conteze tot mai mult la nivelul deciziei în Lumea liberă. Un alt fapt care ne bucură este summit-ul NATO din Țara Galilor, din 4-5 septembrie, unde vor fi adoptate măsuri pentru sporirea securității țărilor expuse agresiunii rusești. Republica Moldova va participa pentru prima dată la o asemenea reuniune, după ce a primit asigurări din partea Statelor Unite că nu va fi lăsată de izbeliște.
Miercuri a venit știrea-bombă că cei doi președinți, Putin și Poroșenko, au căzut de acord asupra unui „armistițiu permanent”, dar vestea bună n-a ținut mult. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că se vor face doar „pași spre pace”, nu e vorba de un armistițiu, pentru că Rusia – asta o știe toată lumea – nu este implicată în conflict… Inconfundabila diplomație rusească! Îi află și Europa splendorile, noi le-am cunoscut de mult.