Marian Lupu: „Vom asigura în orice condiții, ca partid, continuitatea politicilor interne și externe ale Republicii Moldova.”

Liderul Partidului Democrat în dialog cu Valentina Ursu

Europa Liberă: Încercaţi o metodă inedită, implicați electoratul să vă ajute să întocmiţi o listă electorală pentru scrutinul parlamentar din 30 noiembrie. De ce aţi ajuns la această opțiune?

Marian Lupu: „Nu putem să vorbim de eforturi serioase ale actorilor politici, ale formaţiunilor politice pentru dezvoltarea democratică a Republicii Moldova, dacă asemenea procese nu sunt pornite de la nivelul partidelor. Această idee am discutat-o de mai multe luni de zile, s-a bazat pe una dintre priorităţile stabilite în campania electorală precedentă. Printre acele priorităţi s-au înscris şi acţiuni concrete privind modificarea sistemului electoral, ca acest sistem să devină unul mai accesibil, să fie unul mai apropiat faţă de cetăţeni şi să permită moldovenilor o participare mai amplă şi mai serioasă în comparaţie cu sistemul actual.

Mă refer aici la sistemul uninominal de vot, mai târziu proiectul Partidului Democrat cu privire la sistemul mixt, în modul în care participarea directă a moldovenilor să fie mult mai importantă în comparaţie cu actualul sistem, când se fac alegerile pe baza listelor de partid. Cu părere de rău, toate aceste proiecte, nefiind pe principiu respinse de partenerii noştri, totuşi se află pe o linie moartă şi ei sunt sigur că în următorul Parlament ele vor cunoaşte undă verde, ele vor fi susţinute şi vor fi votate în modul în care să aplicăm aceste noi sisteme mult mai democratice şi mai europene pentru următoarele alegeri parlamentare. Însă în aceste condiţii noi am hotărât că nu trebuie să batem pasul pe loc.

Marian Lupu

Dacă nu am reuşit să atingem un consens şi să facem această reformă, care ar asigura o modernizare, o reformă a clasei politice, am decis să o începem de la noi. Am studiat practica ţărilor europene, practica Statelor Unite ale Americii, am purtat consultaţiile necesare cu colegii pe intern. Și acum câteva zile a avut loc şedinţa decisivă a consiliului executiv politic lărgit al Partidului Democrat, urmare a căreia a apărut decizia să aplicăm în practică acest model. Campania a fost lansată, alegerile deschise pentru desemnarea candidaţilor pe listă electorală a Partidului Democrat vor avea loc în ziua de 28 septembrie, când toţi membrii de partid, simpatizanţi ai partidului, oameni neafiliaţi politic, toţi care vor să vină cu bune intenţii să contribuie la acest exerciţiu de vot vor fi aşteptaţi la urnele de vot la sediile raionale ale Partidului Democrat şi la sediile din sectoarele municipiului Chişinău şi suburbii.

Pe această cale ne-am propus, pe de o parte, să formăm o listă electorală de o calitate net superioară, în comparaţie cu perioadele precedente, să avem oameni pe listă cu o susţinere masivă din partea cetăţenilor ţării noastre, oameni de valoare, profesionişti, oameni cu mare notorietate. Fiindcă este vorba nu doar de influenţa calităţii listei asupra rezultatului electoral, dar noi avem o privire cu bătaie mult mai lungă, avem nevoie de calităţi profesionale şi civice ale candidaţilor pentru ca ei să poată să facă faţă tuturor cerinţelor şi exigenţelor la etapa postelectorală, ocupând diferite funcţii, fie că în Parlament, fie că în guvern.

Pe de altă parte, este şi influenţa acestui sistem asupra dezvoltării democratice per ansamblu, să încercăm să dezmorţim starea de spirit din societate, să limităm din acest absenteism şi din această lipsă de interes care se manifestă, cu părere de rău, în cadrul societăţii noastre. Şi metoda de formare a listelor practicate până în prezent este unul dintre motivele acestui absenteism, oamenii nu simt contribuţia deja la această etapă, ei vor o mai mare transparenţă, ei vor o mai mare coparticipare. Şi iată că noi venim, pe calea acestei noi metode, să oferim aceste noi abordări şi noi posibilităţi pentru moldoveni.”

Europa Liberă: Lupta va fi acerbă doar între partidele care au constituit alianţa şi cele care au rămas în afara alianţei, inclusiv cele extraparlamentare? Intenționați să încheiați un armistiţiu în cadrul coaliţiei ca să nu existe acest război politic între cei trei actori care au creat această coaliţie de guvernare?

Marian Lupu: „Cu referinţă la Partidul Democrat, noi înţelegem foarte şi foarte bine importanţa unui comportament decent, a unor acţiuni care ar duce la eliminarea luptelor interne între partidele proeuropene. Fiindcă o asemenea luptă şi o asemenea critică în mod evident că va aduce la rezultate nefaste pentru toţi împreună şi pentru fiecare în parte. A propos, noi avem o experienţă foarte bună, una practică, din anii precedenţi, care ne demonstrează la ce aduce această luptă care depăşeşte orice limită pentru fiecare partid în parte. Avem rezultatele sondajelor şi eu sper că toţi actorii politici, toţi concurenţii electorali, în special partidele pro-europene, au însuşit aceste lecţii.

Punctul doi: Partidul Democrat, partidului nostru niciodată nu i-au fost inerente metode agresive, murdare. Din toată practica noastră precedentă eram mai degrabă pe poziţie de defensivă, să ne apărăm contra unor asemenea incursiuni. Sperăm foarte mult că şi colegii noştri au tras concluziile de rigoare. Cum aranjăm acest armistiţiu sau acest comportament decent, european, colegial, ca să urmăm nu doar unele interese mai înguste de partid, firesc fiecare dintre noi să le avem, dar să ne gândim între timp şi la interesul major al ţării şi să găsim acţiunile şi comportamentul respectiv. Că e vorba despre un acord în scris, toată experienţa noastră din trecut demonstrează că nicio hârtie nu vine cu garanţii predeterminate.

Cea mai bună garanţie, de fapt, este o înţelegere a noastră profundă, a fiecăruia în parte şi a tuturor împreună, că anume aşa trebuie să procedăm. Şi eu sper foarte mult că toate partidele pro-europene vor avea un comportament necesar în campania electorală, unul care să asigure nu doar interesul corporativ de partid, dar să asigure interesul major naţional pentru continuare priorităţilor de politică internă şi externă, pentru asigurarea guvernării care să implementeze în continuare Acordul de Asociere. Fiindcă semnarea acestui acord şi ratificarea lui sunt un pas foarte important, este adevărat, dar şi mai importantă este punerea în aplicare a acestui acord. Avem multe planuri care vizează dezvoltarea economico-socială a Republicii Moldova, însă toate aceste planuri vor putea să fie realizate bazându-ne doar pe rezultatele alegerii pe care o vor face moldovenii în ziua de 30 noiembrie.”

Europa Liberă: Planează suspiciunea că, eventual, după alegeri, în funcție de scorul pe care îl vor obține partidele care vor accede în Parlament, ar putea să se creeze o coaliție între PD și PCRM și o altă guvernare să se afle în fruntea țării…

Marian Lupu: „Aceste, cum ați menționat și dumneavoastră, temeri care planează, ele sunt generate de anumiți actori politici și culmea, îmi pare foarte interesant că cei care difuzează asemenea informații, respectiv, sunt cei care la timpul lor, nu prea au fost entuziasmați, de exemplu, de ideea de a merge în alegeri electorale într-un singur bloc sau pe o singură listă. Iată, vedeți, cum se bat cap în cap. De ce sunt ele difuzate și distribuite? Cred că unul dintre motivele principale că aceste zvonuri, bârfe reprezintă anumite temeri, sau poate frici, sau poate alte procese necunoscute pentru noi, poate au o logică pe care o vom cunoaște ulterior, dar răspunsul meu cred că ar consta din două puncte la acest subiect.

Primul: orice colaborare bună la etapa postelectorală, fiți de acord, se bazează și pe comportamentul fiecărui actor politic în cadrul campaniei electorale. Pe cât mai agresivi vor fi, de exemplu, în adresa noastră, a Partidului Democrat, partenerii actuali, dar ar putea să se întâmple acest lucru, eu sper că nu, pe atât mai mult un comportament agresiv în cadrul campaniei electorale îngreunează și fac mai dificil dialogul la etapa postelectorală. Și atunci logica acestor declarații este următoarea: haideți să încercăm Partidul Democrat să își ia niște angajamente să dea niște asigurări acum, ca mai apoi, poate noi îi atacăm, îi criticăm, încercăm să îi distrugem și atunci un asemenea comportament, lipsit de sinceritate, de decență este inacceptabil pentru mine.

Doi la mână: acum două luni în urmă, am realizat un interviu cu dumneavoastră și am discutat inclusiv acest subiect, vreau să reiterez că eu nu accept asemenea presiuni, șantaje, și am tot temeiul pentru o asemenea poziție fiindcă nu vorbele, nu declarațiile, precum ne demonstrează toată experiența din trecut contează, contează faptele și acțiunile. Păi, iată un răspuns foarte clar la așa-numite suspiciuni care planează, un răspuns poate fi ușor găsit dacă se face o analiză a acțiunilor Partidului Democrat din 2009 până în prezent. Aceste acțiuni sunt foarte grăitoare, sunt foarte convingătoare. Doar cei care au memoria foarte scurtă sau poate au dorit premeditat să își piardă această memorie și să nu mai revină la aceste acțiuni mai încearcă să abordeze această întrebare.

Eu aș pomeni aici doar de un simplu caz: 2009, împreună cu Partidul Comuniștilor, având 61 de voturi, având oferta foarte serioasă, tentantă, interesantă pe plan de ambiții personale, de a ocupa funcția de șef de stat, și erau toate garanțiile pentru un asemenea scenariu, totuși noi am știut, ca partid, și eu, ca lider de partid, să punem interesul național mai presus decât ambiția și interesul și ambiția personală sau de partid. Noi am avut mult de plătit ulterior, fiindcă aceste gesturi, aceste acțiuni care ținteau interesul țării nu au fost apreciate, categoric, și nu au avut o continuitate în sensul unei aprecieri ca să stabilim niște mecanisme eficiente ulterior de colaborare.

Nu intrăm în detalii aici fiindcă cunoaștem experiența din trecut. Asemenea acțiuni fiind extinse și după alegerile din 2010 ele vin de la sine cu un răspuns foarte clar: noi ne căutăm de treburile noastre, partenerii să își caute de treburile lor, importante sunt faptele și acțiunile. Un lucru pe care pot să vi-l spun cu toată certitudinea și este unul principial pentru Partidul Democrat: noi vom asigura în orice condiții, ca partid, continuitatea politicilor interne și externe ale Republicii Moldova. Partidul Democrat nu are alte viziuni alternative. Am fost și vom fi consecvenți fiindcă nu în zadar am participat activ, ba mai mult, aș spune, anume Partidul Democrat a fost cel care prin deciziile sale, poate contrar unor interese mai înguste sau personale, a asigurat tot procesul de integrare europeană, a contribuit plenar și noi nu am întreprins aceste acțiuni cinci ani de zile, ca mai apoi cumva să ne schimbăm viziunea. Prioritățile rămân absolut aceleași. După alegerile parlamentare noi vom fi acel partid care va asigura continuitatea acestor procese.”