Agenția Interfax citează surse apropiate negocierilor de pace cu declarația că reprezentanții guvernului de la Kiev și cei ai rebelilor pro-ruși din estul Ucrainei vor semna un acord pentru încetarea focului cu începere de la ora 18 (ora Moldovei), vineri, 5 septembrie.
Sursa, neidentificată de Interfax, a făcut cunoscut că e vorba de un protocol în 14 puncte „referitor la toate aspectele, inclusiv supraveghere, schimburi de prizonieri și alte chestiuni”.
Agenția France Presse îl citează pe premierul Ucrainei Arseni Iașeniuk cu declarația că acordul de încetare a focului trebuie să obțină sprijinul Uniunii Europene și al Statelor Unite ca să funcționeze.
Joi, președintele Ucrainei și lideri de rang înalt ai separatiștilor din estul țării declaraseră că ar putea ordona o încetare a focului în 5 septembrie, dacă se ajunge la o înțelegere. În aceeași zi, liderul de la Kiev s-a declarat încrezător că aplicarea graduală a unui plan de pace va începe chiar de vineri.
A fost o nouă întorsătură a lucrurilor, după ce miercuri premierul ucrainean Arseni Iațeniuk respinsese propunerile de pace rusești legate de Ucraina, afirmînd că sînt o încercare de a amăgi Occidentul înaintea summitului NATO din Marea Britanie și de a evita noi sancțiuni împotriva Moscovei.
Iațeniuk a mai spus atunci că țara sa își întărește granița cu Rusia, și dorește un statut de partener special cu NATO.
Ceva mai devreme miercuri, președintele rus Vladimir Putin a anunțat că după o convorbire cu omologul său ucrainean Petro Proșenko a schițat un plan de pace în șapte puncte care să ducă la oprirea confruntărilor dintre armata ucraineană și rebelii pro-ruși din estul Ucrainei.
Putin a afirmat că Poroșenko și cu el au vizuni foarte apropiate asupra felului cum trebuie soluționat conflictul.