În Moldova, partidele de centru-dreapta se pregătesc să meargă separat la scrutinul din noiembrie

Din interviurile Europei Libere

Într-un interviu pentru Europa Liberă, prim vicepreședintele PLDM, premierul Iurie Leancă a declarat că indiferent de formula aleasă pentru campania electorală „partidele democrate trebuie să arate electoratului unitate, şi după alegeri”.

Leancă s-a declarat însă sceptic în privința creării unui bloc electoral al partidelor aflate acum la putere pentru că ” blocul până la urmă e o formulă, o formă foarte complexă, eventual, și mai complicată de parteneriat politic”. În cazul unei victorii după alegeri, Leancă nu a exclus negocieri și cu Partidul Liberal, aflat acum în afara alianței de guvernare.

Pe de altă parte, președintele Partidului Democrat Marian Lupu a declarat, într-un interviu tot pentru postul nostru de radio, că nu crede în „acorduri scrise” de neagresiune dar speră că ” ..toate partidele pro-europene vor avea un comportament necesar în campania electorală, unul care să asigure nu doar interesul corporativ de partid, dar să asigure interesul major naţional pentru continuare priorităţilor de politică internă şi externă, pentru asigurarea guvernării care să implementeze în continuare Acordul de Asociere”.

Vorbind Europei Libere, liderul Partidului Liberal Mihai Ghimpu a exclus orice pact pre-electoral cu restul partidelor de centru dreapta , afirmând că ” niciodată alegătorii care votează pentru PL nu vor vota, dacă vom fi împreună cu Plahotniuc şi Filat.” Dar nu și o alianță post-electorală : „..Aceasta va fi decizia nu a lui Ghimpu şi a PL-ului, dar a cetăţenilor şi trebuie să ne conformăm votului cetăţenilor” a declarat liderul PL în interviul cu Europa Liberă.