„Alternativ, electronica, pop de avangardă” scrie la rubrica „gen” din pagina de pe Facebook a trupei LeVant.
Trupă e poate mult spus, LeVant fiind un proiect sonor și vizual al producătorului român de muzică electronică George Stănciulescu, „probabil singurul producător, designer de sunete și virtuoz al laptopului din România cu o lucrare de doctorat în filosofia muzicii digitale postmoderne”, cum aflăm tot din descrierea de pe Facebook.
Am aflat de existența acestui proiect din cauza unui episod al Dicționarului de sunete dedicat muzicianului francez Jean Alphonse Geno, al căruit proiect muzical, L'Onironaute, este unul din preferații dlui Stănciulescu și al meu, și din cauza asta muzicianul român mi-a scris și m-a rugat să spun cîteva rînduri despre albumul „Knock, knock, Ginger” lansat de LeVant în primăvară la București.
„Knock, knock, Ginger” este exact ce spune descrierea de pe Facebook (alternativ, electronica, pop de avangardă), la care eu aș mai adăuga IDM (Intelligent Dance Music) - acest termen imposibil pentru cei care se încăpățînează că spună că nu se poate face deloc muzică de dans inteligentă. Recunosc că termenul e oarecum elitist, dar în opinia mea surprinde exact fenomenul - ritmul repetitiv al muzicii dance poate face parte din construcții abstracte care să te îmbie și la meditație, nu numai la dans.
Și chiar asta face LeVant, experimentînd în generosul tărâm al postmodernismului sonor și vizual, așa cum se manifestă el din ce în ce mai des în underground-ul artistic al României.
Ar mai trebui să adaug că în jurul proiectului LeVant gravitează mulți tineri talentați din aproape tot ce înseamnă artă în România, sonor și vizual, adică jazz, muzică clasică contemporană, teatru, film și coregrafie.