Statele Unite și NATO au salutat acordul încheiat de rivalii electorali din Afganistan după mai multe luni de impas politic. Ashraf Ghani și Abdullah Abdullah, care și-au disputat al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din iunie, iar apoi ambii s-au declarat învingători, au semnat astăzi înțelegerea ca Ghani să devină președinte, iar Abdullah să capete o importantă funcție executivă. Într-o declarație a Casei Albe se spune că acordul „va readuce afganilor încrederea” în progresul țării lor. Secretarul general NATO Anders Fogh Rasmussen a spus că acordul este „cheia stabilității afgane și a continuării sprijinului internațional pentru Afganistan”. Acordul a fost salutat și de președintele afgan la capăt de mandat Hamid Karzai, care a spus că este începutul unui drum spre un Afganistan pașnic și prosper.