În România șeful televiziunii publice, Stelian Tănase, s-a plâns că înaintea alegerilor prezidențiale este ținta unor presiuni politice din partea principalului favorit, premierul Victor Ponta și a partidului acestuia, social-democrat.
Scriitorul Stelian Tănase, care a lucrat mulți ani ca realizator la televiziunea lui Ovidiu Vântu, dedicându-se intereselor acestuia, a fost numit președinte al TvR din partea liberalilor în perioada în care aceștia se aflau la guvernare cu socialiștii, mai exact în decembrie 2013. După ruperea alianței dintre cele două partide, Tănase și-a păstrat portofoliul, dar a pierdut majoritatea în Consiliul de Administrație al televiziunii publice de la București și nu-și mai poate pune în aplicare proiectele.
Acuzațiile șefului Televiziunii Române referitoare la presiunile politice care se exercită asupra lui au fost reluate la Comisia de cultură și mass-media din Camera Deputaților, unde l-a arătat cu degetul chiar pe purtătorul de cuvânt al premierului român, Corneliu Calotă. Lucrurile sunt mai complicate și se învârt între cercul puterii și cel al opoziției, pe fondul unei tradiții păguboase, potrivit căreia TvR a făcut mereu jocul formațiunii aflate la guvernare.
Nici unul dintre partidele din România nu a vrut cu adevărat să transforme televiziunea publică într-un canal independent și imparțial, dar acum pe fondul campaniei electorale, Stelian Tănase este la mijloc între liberalii care l-au propus și socialiștii care l-au menținut în funcție. De aceea este și primul președinte al TvR care vorbește despre presiuni explicite, inclusiv dorința puterii, care potrivit șefului televiziunii publice ar dori eliminarea a trei dintre realizatorii de emisiuni ai TvR (Moise Guran, Sorin Avram și Cornel Nistorescu).
Scandalul din TvR se suprapune în această perioadă sensibilă peste alte slăbiciuni ale presei românești. Premierul Victor Ponta l-a acuzat spre exemplu recent pe patronul ProTV că i-ar fi propus să-l „facă” președinte dacă-l scutește de taxele către stat. Nu e clar dacă afirmația premierului e reală, dar în istoria nu prea îndepărtată ProTv a primit scutiri de taxe în perioada guvernării Adrian Năstase. Totuși, în ultima perioadă acest post generalist a preferat cartea imparțialității.
Peste aceste probleme care scot în evidență carențele instituționale ale mediei românești și interese politice, credibilitatea jurnaliștilor autohtoni este zguduită de mărturisirea realizatorului tv, Robert Turcescu despre cariera lui paralelă de ofițer acoperit. Premierul Victor Ponta a adăugat că „mai sunt și alții” și că în curând „tot acest puroi va ieși la suprafață”. La rândul lui șeful Televiziunii Române le-a cerut membrilor Consiliului de Administrație din TvR să se retragă dacă sunt agenți sub acoperire.
Bătălia pentru TvR este în toi, iar astăzi șeful Comisie de cultură din Senat i-a cerut lui Stelian Tănase demisia, acuzându-l că a politizat „aproape direct” televiziunea publică și că a schimbat grila de programe fără acordul Consiliului de Administrație, ceea ce face ca TvR să funcționeze în afara legii.
Cu cât se apropie alegerile prezidențiale programate pentru 2 și 16 noiembrie, cu atât miza pentru TvR este mai mare. Stelian Tănase vrea să rămână pe poziții până se termină campania, dar recunoaște în același timp că „sunt destui oameni importanți în TvR care au contact direct” cu liderii PSD. Șeful TvR, trimis în această poziție de liberalii români susține că televiziunea română va fi „cât se poate de echidistantă și în afara conflictelor politice”, dar acest deziderat este prea puțin credibil. În primul rând că Stelian Tănase a fost în campania prezidențială din 2009, când era realizator la Realitate Tv, pe atunci deținută de Sorin Ovidiu Vântu, de partea candidatului PSD, Mircea Geoană, ceea ce reiese și din stenogramele, care au apărut înainte de arestarea controversatului om de afaceri. În al doilea rând pentru că așa cum spunea chiar șeful Tvr mulți dintre subordonații lui, se subordonează deja politic.