Sofia și Atena vor importa gaze azere

Bulgaria și Grecia își coordonează eforturile în scopul reducerii dependenței de gazele rusești.

Bulgaria și vecina ei Grecia se numără printre țările europene cele mai dependente de importurile de energie din Federația Rusă. Pe fondul crizei ucrainene și a opoziției UE față de noi proiecte de cooperare cu Rusia, Atena și Sofia își intensifică dialogul cu o putere energetică în ascensiune, Azerbaidjan.

Bulgaria și Grecia își coordonează eforturile în scopul reducerii dependenței de gazele rusești. Sofia și Atena au lansat în ultimele luni inițiative diplomatice prin care urmăresc asigurarea, în următorii ani, a primelor livrări de gaze azere.

Compania azeră SOCAR este pe cale de a achiziționa 66% din capitalul companiei DESFA care controlează rețeaua elenă de gazoducte. Este vorbă de o investiție în valoare de 400 de milioane de euro.

Până nu de mult semnarea contractului a fost blocată de Comisia europeană pentru protecția concurenței. Obiecțiile au avut la bază prevederile Pachetului energetic Nr. 3. În timpul ultimei sale vizite la Baku, premierul elen Andonis Samaras și-a informat partenerii că obstacolele au fost înlăturate. Știrea a fost publicată pe site-ul Naturalgaseurope.com.

Intrarea companiei SOCAR în Grecia va putea înlesni și accesul Bulgariei la gazele azere prin interconexiunea care se construiește din Tracia elenă până la orașul Haskovo. Viitorul gazoduct va asigura și accesul companiilor bulgare la terminalul pentru gaze lichefiate de la insula Revituza.

Sofia a semnat deja două acorduri cu Azerbaijanul care prevăd livrări de gaze de la zacamântul Șah Deniz începând de la 2018. SOCAR va investi în extinderea depozitului subteran de la Ciren, Bulgaria de nord.

Acces la gazele azere va putea avea și România prin interconexiunea Ruse-Giurgiu. Azerbaijan va putea exporta gaze și în Serbia.

Compania de stat elenă DEPA a semnat contracte pentru import a 1 miliard de m.cubi de gaze azere pe an prin viitorul gazoduct TAP.

Un alt proiect bulgaro-elen menit să reducă dependența fața de Moscova este cel al platformei plutitoare Alexandroupolis pentru descărcarea de gaze lichefiate. Proiectul, în valoare de 350 de milioane de euro, la care va putea adera și Turcia, a obținut aprobarea Uniunii europene.