Astăzi în Moldova și în lume

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

La Hotelul Leogrand din capitală, Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD), în colaborare cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei, organizează Forumul de Afaceri al Diasporei/Diaspora Business Forum.

La Hâncești, Asociația Businessului European și Camera de Comerț și Industrie organizează un seminar orientat spre consolidarea capacităților de export pe piața europeană a întreprinderilor autohtone, producătoare de legume și fructe.

La sediul agenției Infotag din capitală, Institutul pentru Drepturile Femeii invită la conferinţa de presă cu tema „Totalurile proiectului «Împreună vom opri violența împotriva copiilor».”

Tot la sediul Infotag, omul de afaceri Denis Ureche invită la conferinţă de presă cu tema „Scheme de fraude ale sistemului judecătoresc din Republica Moldova sub controlul lui Vlad Filat.”

La Muzeul Național de Artă al Moldovei din capitală are loc vernisajul expoziţiei personale Dumitru Verdianu.

La Stockholm urmează să fie anunțat laureatul premiului Nobel pentru fizică.

Pe plan mondial astăzi este Ziua Habitatului.

FMI va ține la Washington o conferință de presă despre perspectivele economice globale.

Tot la Washington are loc summitul de tineret al Băncii Mondiale.

La Moscova, dar și în alte orașe, va fi marcată a opta aniversare a uciderii jurnalistei Anna Politkovskaia.

Astăzi se încheie oficial pelerinajul anual al musulmanilor la locurile sfinte din Arabia Saudită.