Luptătorii kurzi de la Kobani cer intensificarea raidurilor de bombardament împotriva miliițiilor Statului Islamic

Miliţiile organizaţiei extremiste a Statului Islamic au lansat ultima fază a campaniei de cucerite a oraşului sirian Kobani, situat la graniţa cu Turcia. Jihadiştii controlează deja estul oraşului, unde au pătruns ieri cu tancuri şi blindate. Luptătorii kurzi, care apără oraşul, au cerut alianţei anti-extremiste, condusă de Statele Unite, să-şi intensifice raidurile de bombardament în zona Kobani. Luptele din ultimele trei săptămâni au obligat peste 180 de mii de persoane să se refugieze peste graniţă în Turcia, informează autorităţile din zona de frontieră.