Poliția din Hong Kong a început să îndepărteze baricade ridicate de demonstranții pro-democrație

Poliția din Hong Kong a început să îndepărteze unele din baricadele ridicate de demonstranții pro-democrație care au ocupat vreme de două săptămâni mai multe locuri din centrul orașului controlat de chinezi. La principala scenă a protestului, în jurul clădirilor guvernamentale din cartierul Amiralității, zeci de studenți s-au confruntat cu poliția. Demonstrațiile cerând Beijingului să garanteze democrație deplină fostei colonii britanice au paralizat vreme de două săptămâni unele zone ale Hong Kong-ului. În ciuda apelurilor de a se împrăștia, demonstrațiile au continuat, cu corturi, dușuri portabile și discursuri, atrăgând mii de participanți în orele serii. Conducerea Hong Kong-ului a spus că demonstrațiile sunt ilegale.