Activiști sirieni spun că loviturile aeriene ale coaliției conduse de Statele Unite au ucis 521 de combatanți islamiști în Siria

Activiști sirieni spun că loviturile aeriene ale coaliției conduse de Statele Unite au ucis 521 de combatanți islamiști și 32 de civili într-o lună de bombardamente în Siria. Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, organizație cu sediul în Marea Britanie a spus că marea majoritate a celor uciși erau militanți ai grupării Statul Islamic. Printre combatanții uciși s-ar mai număra membri ai Frontului Al-Nusra afiliat rețelei Al-Qaeda. Miercuri, parlamentul regiunii semiautonome kurde din Irak a aprobat trimiterea forțelor Peshmerga în ajutorul apărătorilor kurzi ai orașului sirian Kobani de la granița cu Turcia, asediat de Statul Islamic. Armata americană a spus săptămâna aceasta că militanții grupării Statul Islamic continuă să reprezinte un pericol pentru Kobani, dar că apărătorii kurzi mențin controlul în cea mai mare parte a orașului.