Agricultorii din România se plâng că nu mai au piață de desfacere pentru carne, lapte și legume, după ce Rusia a ripostat sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană și a decis să nu mai cumpere mărfuri de pe continent. Prețurile au scăzut peste tot pe piața Uniunii Europene din cauza excesului de produse, iar carnea și legumele autohtone nu sunt probabil cele mai căutate.
Viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Bogdan Olteanu, a vorbit astăzi despre efectele contra-sancțiunilor Mosocvei care „se resimt în mod direct în România” în special prin prețurile alimentelor.
Efectul major este dat de faptul că alimentele pe care România le exporta în Federația Rusă au fost trimise acum pe piața europeană, la prețuri mai mici. Producătorii de cartofi spun, de pildă, că anul acesta e un dezastru pentru ei, deși au o producție record, fiindcă nu au nici unde să vândă, nici unde să depoziteze cantitățile uriașe care s-au făcut. Problema lor principală este că prețul de vânzare la poarta fermei este de 25 de bani kilogramul, în vreme ce costul de producție este dublu.
Și piața merelor a căzut, iar sucul care costa 1000 de euro tona, este acum de sub 500 de euro. Industria conservelor din legume și fructe estimează pierderi de 300 de milioane de euro, față de polonezi care vorbesc de un deficit de 1,5 miliarde în acest domeniu. Producătorii de pui se plâng că prețul în magazin a scăzut cu până la 15% față de luna iunie, dar există și cazuri de înjumătățire a prețului.
Fermierii sunt îngrijorați că oficialii români nu au nicio strategie de susținere a lor, în condițiile în care importurile României au crescut, iar în țară se vând produse străine mult mai ieftine decât cele autohtone.Totuși ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a promis că peste un milion de fermieri vor primi circa 700 de milioane de euro, fonduri europene începând cu această lună, precizând că „România nu exporta masiv în Rusia”, dar că într-adevăr poate fi „afectată masiv” din cauză că anumite produse pot veni pe piața românească la prețuri de dumping. Ministrul de resort a mai promis că instiutția pe care o conduce „va face tot posibilul ca, într-o formă sau alta, produsele care sunt în exces pe alte piețe să nu ajungă la prețuri foarte mici în România”.
Este o promisiune excesivă, însă, fiindcă piața Uniunii Europene este liberă și ea se autoreglează, producând atât avantaje cât și dezavantaje, deocamdată estimările privind scăderea profiturilor sunt în jur de 30 la sută pentru fermierii români, care nu au reușit să găsească soluții de desfacere în afara continentului.
Pe de altă parte situația macroeconomică a României este cea mai bună din Europa Centreală, susține Valentin Lazea, economist șef la Banca Națională a României, insistând că situația generală este chiar mai bună decât în Suedia.