Președintele rus Vladimir Putin a criticat din nou dur Statele Unite

Președintele rus Vladimir Putin a criticat din nou dur Statele Unite, spunind că „dictatul unilateral al Americii” duce la escaladarea conflictelor, și că sistemul global si regional de securitate a fost şubrezit. Vorbind vineri la Clubul International de discutii Valdai, care se desfăşoară la Soci, Putin a afirmat că „așa-zișii zisii învingători ai Razboiului Rece vor sa redeseneze intreaga lume numai pentru ei”. Liderul de la Kremlin a mai spus că a crescut riscul apariţiei unor conflicte majore in care sa fie implicate tarile importante ale lumii, precum și riscul „încălcării unor trate internaţionale referitoare la controlul armelor”. Putin a adăugat că nu Moscova a declanșat tensiunile dintre Rusia si Occident. Referindu-se la sancţiunile occidentale impotriva regimului său în legatură cu Ucraina, Putin a spus că Rusia este o ţara puternică, care nu va implora pe nimeni în legătură cu nimic. Tot in discursul de la Clubul Valdai, Putin a cerut organizarea unor convorbiri globale despre „conditiile acceptabile pentru folosirea forţei”.