„Pe Iliescu l-a făcut președinte disperarea dreptei, pe Ponta îl pot face prostia, orgoliul și utopia” (A.Pora/„22”)

Declarațiile lui Traian Băsescu de Ziua Armatei (Adevărul).

În ediția electronică a ziarului Adevărul, Dan Nicu se întreabă dacă Republica Moldova ia într-adevăr act de felul în care ucrainenii au reușit să schimbe, prin vot, tabloul politic din țara lor. Majoritatea pro-occidentală care a rezultat din alegerile de acolo ar trebui să fie un exemplu pentru moldoveni, care umează să-și voteze la rândul lor noul parlament la 30 noiembrie, scrie comentatorul.

Un alt articol din același cotidian se ocupă de gazoductul Nord Stream, care ar urma să trimită gazul rusesc direct către statele din nordul Europei, fără să mai traverseze țari estice și central europene. Citând The Times, Adevărul scrie că proiectul a fost blocat de Marea Britanie, ca reacție la ceea ce au făcut rușii în Ucraina.

România a sărbătorit recent Ziua Armatei, prilej cu care președintele Traian Băsescu a făcut declarații. „Niciodată, a spus domnia sa, nimeni nu o să mă convingă că trecerea Prutului a fost o greşeală în istorie. Poate este discutabilă trecerea Nistrului, dar Armata Româna, prin tradiţie, şi-a apărat teritoriul naţional. Or, teritoriul dintre Prut si Nistru a fost şi este pamânt românesc”. Discursul este comentat în Adevărul de Ion M. Ioniță, care nu-l combate propriu-zis pe președinte, dar îi reproșează că nu spune tot ce este de spus. De pildă, că elita armatei românești a dat dovadă de „lașitate” atunci când a ordonat să nu se tragă niciun glonț la anexarea Basarabiei și Bucovinei. Dacă, la vremea respectivă, Mareșalul Ion Antonescu nu avea cum să știe ce va urma, Traian Băsescu știe acum. Ar fi deci trebuit să țină cont, arată Ion M. Ioniță, că intrarea României în război alături de Hitler s-a făcut „fără niciun acord scris privind obiectivele şi condiţiile participării noastre pe frontul anti-sovietic. Fără asemenea prevederi, România a fost cuprinsă fără scăpare în dezastrul care a urmat”.

Duminică sunt alegeri prezidențiale în România. Andreea Pora constată în săptămânalul 22 că mai toate predicțiile negre, făcute înaintea campaniei, s-au adeverit: „Dreapta, scrie ea, a rămas divizată, candidații s-au măcelărit între ei, voturile se canibalizează”. Opoziția s-a coalizat nu împotriva candidatului puterii, Victor Ponta, cum ar fi fost de așteptat, ci împotriva liberalului Klaus Iohannis. Scandalurile menite să-i compromită pe favoriți - scandalul Victor Ponta ofițer acoperit și, respectiv, Iohannis incompatibil - nu au niciunul final cunoscut. Pora crede că este limpede: Iohannis va intra în turul al doilea.

Dacă fiecare este liber să voteze cum vrea, ar fi în schimb de datoria partidelor de dreapta să nu-l mai atace pe candidatul liberal. Oricum, opoziția nu e capabilă să întrebuințeze muniția enormă pe care i-au oferit-o marile arestări de la Direcția Națională Anticorupție. „Ni se tot repetă că Ponta îl va învinge sigur pe Iohannis în turul doi. Poate, dar nu fără prețiosul ajutor al adversarilor săi de pe dreapta. Ponta are de ce să fie mulțumit. Deși lovit de scandaluri care ar putea să-l îngroape, coaliția anti-Iohannis îl poate salva. Pe Iliescu l-a făcut președinte disperarea dreptei, pe Ponta îl pot face prostia, orgoliul și utopia aceleiași drepte. Când tragi linie, tot aia e”.