Impactul european de la Varșovia
Your browser doesn’t support HTML5
Varșovia se chinuia de aproximativ 80 de ani să-și construiască un metrou, când a intrat în Uniunea Europeană, în 2004 și a obținut fonduri pentru finalizarea primei linii subterane. Polonia este cea mai mare fostă țară comunistă care a aderat la UE, reușind să obțină și cei mai mulți bani din fondurile politicii de coeziune. Această politică este destinată regiunilor mai sărace ale UE și este menită să reducă discrepanța între ele și regiunile cele mai bogate. La Varșovia, întâlnești mereu afișe care anunță că un obiectiv sau altul a fost reconstruit sau construit din temelie din fonduri europene. Aceste fonduri nu se pot folosi la orice, iar în fiecare proiect pe care îl sprijină trebuie investite și resurse locale. Grosul investițiilor s-a făcut în infrastructură. Metroul nu este singurul proiect, dar este poate cel mai vizibil. Odată cu el, locuitorii Varșoviei au încercat să-și ducă la îndeplinire un alt proiect secular, care le transformă orașul. Reportajul ”Impactul European de la Varșovia” încearcă să capteze aceste transformări.