Mişcările lui Victor Ponta, după câştigarea turului întâi al alegerilor prezidenţiale, erau previzibile. S-a grăbit, astfel, să anunţe persoana pe care o vede în funcţia de prim-ministru.
Faptul că o alege din afara Partidului Social Democrat poate fi şi o încercare de a câştiga bunăvoinţa Occidentului: vedeţi, pare a spune dl Ponta, în România nu există pericolul partidului unic, care să deţină toate pârghiile puterii.
Opţiunea, uşor de anticipat, pentru dizidentul liberal Călin Popescu Tăriceanu e menită să atragă şi alţi fugari din Partidul Naţional Liberal şi să refacă Uniunea Social Liberală, care s-a dovedit o formulă de succes la alegerile de acum doi ani.
Problema e că Popescu Tăriceanu rămâne un personaj controversat. A fost prim-ministru între 2005 şi 2008, perioadă în care România a cunoscut o relativă bunăstare, vizibilă în creşterea pensiilor şi a salariilor de la stat. Numărul bugetarilor a crescut foarte mult, ceea ce a condus, în anii următori, la reduceri de personal şi la blocarea posturilor.
Deşi semnele apropierii crizei deveneau tot mai vizibile, Tăriceanu nu a luat nici o măsură preventivă; din contra, în septembrie 2008 el îi sfătuia pe români să facă investiţii imobiliare în …Statele Unite.
Din banii obţinuţi pe privatizarea Băncii Comerciale Române s-a ales praful. Aşa se face că Tăriceanu lăsa România, la sfârşitul mandatului său, cu un deficit foarte mare, de 5,2 %.
În martie 2009 România era nevoită să apeleze la ajutorul Fondului Monetar Internaţional.
Iar ceea ce a urmat se ştie: măsuri nepopulare luate de guvernul Boc pentru a diminua deficitul şi a depăşi criza. Ce a reţinut lumea din guvernarea Tăriceanu ? Proasta gestionare a momentelor premergătoare crizei sau imaginea euforică a unei societăţi ce părea că găsise calea către prosperitate ? Victor Ponta mizează, evident, pe a doua variantă.
Ponta a mai scos de la naftalină un strigoi, pe Corneliu Vadim Tudor. Încarnând cel mai agresiv şi mai delirant naţionalism, Vadim Tudor se alătură lui Ponta reconstituind, după mulţi ani, alianţa dintre partidul lui Vadim, România Mare, şi partidul lui Ion Iliescu şi Adrian Năstase, părinţii spirituali ai actualului prim-ministru.
În dorinţa de a strânge cât mai multe voturi în turul doi, Ponta s-a întovărăşit şi cu Dan Diaconescu, mitoman notoriu, escroc amestecat în tot felul de combinaţii dubioase. Noile prietenii politice ale lui Victor Ponta ridică mari semne de întrebare.
De partea cealaltă, Klaus Iohannis declară că refuză compromisurile şi negocierile. Îi trebuie însă foarte multe voturi în turul al doilea pentru a-l ajunge şi întrece pe Ponta.
Egal cu sine, Iohannis rămâne acelaşi politician atipic: calm, echilibrat, refuzând jocul atacurilor la persoană şi al calomniilor murdare. Greu de spus dacă, după patru decenii de comunism şi douăzeci şi cinci de ani de postcomunism haotic, acest tip de politician vine prea devreme sau, dimpotrivă, prea târziu.