Kremlinul spune că este consternat de acuzațiile americane de implicare în spălare de bani aduse magnatului rus Genadi Timcenko și le consideră un atac împotriva președintelui, Vladimir Putin. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov. Cu o zi mai devreme, ziarul „Wall Street Journal" a relatat că Ministerul american al Justiției și procurorii statului New York investighează dacă Timcenko a transferat în Statele Unite bani obținuți în Rusia din afaceri presupus corupte. Investigația ar viza compania de comerț cu petrol Gunvor, cu sediul la Geneva, al cărei co-fondator este Timcenko. Fiind unul dintre cei mai bogați ruși, el figurează deja pe lista celor sancționați de Statele Unite pentru anexarea Crimeii de către Rusia.