Ministerul ucrainean de externe a închis nouă consulate din străinătate

Ministerul ucrainean de externe a închis nouă consulate din străinătate. Într-un comentariu pentru ziarul ucrainean „Evropeiska Pravda”, purtătorul de cuvânt al externelor de la Kiev Evgheni Perebîinis a spus că misiunile diplomatice au fost desființate pentru „optimizarea bugetului”. E vorba de consulatele din Suceava (România), Prešov (Slovacia), Varna (Bulgaria), Batumi (Georgia), Nijnii Novgorod (Rusia) şi Haifa (Israel). „Totodată, - a spus Perebîinis, - intenționăm să deschidem o instituţie consulară, în Transnistria, unde locuiesc mult cetăţeni ai Ucrainei. Statutul acesteia şi oraşul în care va fi amplasată încă nu au fost decise, sîntem în consultări”, a declarat purtătorul de cuvânt al externelor de la Kiev.