Se zice că a reforma un sistem totalitar echivalează cu a schimba forma oului – că o faci din exterior sau din interior, rezultatul e tot acelaşi! Oricât ar încerca ulterior oamenii politici să încleie la loc cojile, ce s-a spart e bun spart.
Acum 25 de ani, pe 9 noiembrie 1989, cădea zidul Berlinului – abia dacă trecuseră șapte ani de la moartea lui Leonid Iilici Brejnev (pe 10 noiembrie 1982), ultimul patriarh roşu (aici, în sens marquezian!) al Imperiului sovietic. Cei care au urmărit transmisiunea în direct a funeraliilor secretarului general al PCUS trebuie să-şi amintească bufnitura sinistră, atunci când sicriul cu trupul neînsufleţit a fost lăsat să se prăbuşească în groapă. Era începutul sfârşitului, iar primul care şi-a dat seama de acest lucru a fost noul secretar general al PCUS, fostul şef la KGB-ului, Iuri Vladimirovici Andropov, care va încerca în răstimpul scurt ce l-a avut la dispoziţie (moare pe 9 februarie 1984) să „strângă şurubul”, tocmai în ideea de a reporni maşinăria statală, demult înţepenită. Din contră, Konstantin Cernenko (m. 10 martie 1985) pare o stafie a lui Brejnev, de unde şi delăsarea generală, doar că n-a reuşit să bântuie cine ştie ce în anul cât s-a aflat la putere. Era Gorbaciov stătea să înceapă. Şi cu ea, sfârşitul unei orânduiri extinse nu doar pe a şasea parte de uscat, ci şi exportată în jumătate de Europa, în unele ţări asiatice & africane, dar şi în America Latină. Căderea Cortinei de Fier lua între paranteze un secol ce numai paşnic nu a fost, deceniul care a urmat prelungind agonia geopolitică (războiul din fosta Iugoslavie, conflictele armate din ex-republicile sovietice ş.a.m.d.). Iar secolul XXI se anunţa religios, dar cu totul altfel decât şi-ar fi dorit André Malraux – prin atentatul terorist din 11 septembrie 2001, ce dădea startul tuturor fundamentalismelor…
Toată această introducere a fost necesară pentru a defini cadrul în care se desfăşoară anosta campanie electorală din Republica Moldova, probabil cea mai ternă din 2000 încoace. Ei bine, în chiar anul aniversării prăbuşirii zidului berlinez să-l iei, pe post de PRist, pe Vladimir Putin, asta mi se pare o performanţă unică – din prima pagină al nr. 30, din 1 noiembrie 2014, al Socialistul-ui, preşedintele Federaţiei Ruse („Politicianul nr. 1 în lume”, în opinia editorilor – cum altfel?!!!) propune „Reguli noi de joc”, iar statalistul Igor Dodon se grăbeşte să-l aplaude, în cea mai bună tradiţie sovietică: „Cuvântarea Preşedintelui Rusiei Vladimir Putin la forumul «Valdai» a arătat din nou, că în ziua de azi el este singurul lider de talie mondială, care poate deschis, cinstit şi răspicat să spună adevărul despre situaţia reală de pe arena mondială geopolitică. Vladimir Putin a exprimat nemulţumirea comună a majorităţii ţărilor din lume faţă de politica impusă a unui stat şi a sateliţilor acestuia”. Chiar aşa?! Franţa refuză să-i livreze Rusiei cele două nave Mistral (şi e vorba de o comandă de 1,2 miliarde de Euro!), livrare anunţată totuşi cu surle şi trâmbiţe de vice-premierul Dmitri Rogozin, în cel mai pur stil propagandistic; rubla şi-a pierdut 10% din valoare în doar câteva zile; economia bazată în temei pe resurse naturale se prăbuşeşte, iar infatigabilul nostru socialist de cheamă în Uniunea Vamală, afirmând ritos că „Republica Moldova poate fi un stat prosper doar alături de Rusia puternică”. Cum se împacă postura de statalist, în care pozează Igor Dodon, cu sloganul „Socialiştii – unicul partid în care Rusia are încredere!”, greu de spus – pentru oricine gândeşte, acest transfer de imagine se-ntoarce împotriva ideii însăşi de statalitate.
…şi în timp ce la Berlin 7.000 de baloane luminoase vor fi lansate la cer, duminică, 9 noiembrie, în acordurile Odei Bucuriei de Beethoven, la Chişinău se înalţă – pe moment, din afişele electorale ale socialiştilor, de departe cele mai agresive! – un alt zid despărţitor, unul amintind de zidul Kremlinului, cu nelipsita stea roşie. Noroc că, de la o luni, pe 10 noiembrie, moare Brejnev…