Pe măsura ce ne apropriem de ziua alegerilor metodele mai puţin ortodoxe la care recurg partidele pentru a convinge cetăţenii să le dea votul devin tot mai vizibile. Mulţi concurenţi electorali sau reprezentanţi ai acestora cutreieră satele cu pachete alimentare şi chiar mai dau şi ceva în plic. La Orhei, colega noastra Valentina Basiul a stat de vorbă cu potenţiali alegători acolo unde totul se vinde şi se cumpară, adică la piaţă.
Piaţa e locul unde informaţiile circulă cu viteza ce depășește performanţele oricărei rețele de socializare. Aici e locul unde oamenii află cine şi cu ce daruri electorale a venit să îi curteze pe orheieni şi ce cadouri se dau prin alte părţi.
Semion Boţan şi Mihai Gabura, doi pensionari care s-au revăzut la piaţă, sunt nedumeriţi cum de partidele care împart pomeni se mai şi laudă la televizor cu asemenea isprăvi. În loc să îşi fi onorat promisiunea să majoreze pensiile, politicienii încearcă să-i ia cu zăhărelul pe cei vârstnici şi pe cei nevoiași. Simion Boţan nu-i condamnă pe oamenii care acceptă aceste daruri de ocazie:
„Omu-i sărac şi nu prea poate cu aşa bani şi mai ales cu preţurile de astăzi şi el îi bucuros să-i dea acea sacoşă de cartofi sau de macaroane”.
La câţiva paşi de cei doi bărbaţi, chiar pe pragul halei de lactate, mătuşa Maria vrea să-şi spună şi ea păsul:
„Da iaca eu, dacă s-ar întâlni cineva cu mine şi mi-ar da 100 de lei, da eu m-aş duce azi cu neata, mâine cu celălalt, dar nu-mi dă nimeni nimic”.
Dar au fost şi cazuri când şi-au vândut orheienii votul? Mătuşa Vasa Morari, care vinde legume, spune că anii trecuţi s-a întâmplat şi aşa ceva.
Europa Liberă: Câte cât le dădeau?
„Câte 1.000 de lei-500. Iaca aici au venit şi au ţinut cuvântare. Of, doi erau. Ei acolo prin drum făceau, dar la noi, dar în piaţă n-o dat la nimeni”.
Alţi vânzători povestesc despre alte tarife.
„Da la lume câte 200-100 de lei şi votau pentru ei”.
„Stăteau lângă [secţii] unde erau voturile şi chiar propuneau: na-vă atâția bani. Asta înainte, dar acum n-am auzit”.
Europa Liberă: Dar înainte când asta?
„Ei cu vreo patru-cinci ani în urmă”.
I-am întrebat pe cumpărători, dar şi pe vânzători întâlniţi la piaţa din Orhei ce ar face dacă li s-ar propune să-şi vândă votul.
„Eu mă simt înjosită când cineva mă cumpără cu un kilogram de hrişcă ori altceva. N-aş lua”.
„Nu ne-o fost la poartă niciunul. Chiar să vie că eu sunt de aceea care ştie a grăi. Eu ştiu pe cine voi alege şi ţin în mine”.
„Da de ce să iau? Eu votez pe acela care-mi place mie, nu care vor ei”.
Observatorii de la Asociaţia Promo-Lex confirmă că în această campanie mai mulţi concurenţi electorali împart cadouri. Conform legislaţiei Republicii Moldova, cumpărarea alegătorilor cu pachetele de alimente, dar şi cu bani este calificată drept acţiune de corupţie şi se pedepseşte cu amendă sau cu închisoare.