În amintirea lui Kaha Bendukidze (1956-2014)

Cu Natalia Morari

La Londra a încetat din viață economistul considerat părintele reformelor liberale din Georgia post-sovietică.

Vasile Botnaru a stat de vorbă cu omul de afaceri și fostul premier Ion Sturza, într-o evocare a personalității regretatului economist georgian:

Europa Liberă: Într-o postare pe reţeaua de socializare unde vă vedem foarte frecvent constataţi că lumea este mai săracă fără Bendukidze… Dar multă lume spune că, de fapt, contribuţia sa la reformele georgiene s-a dovedit a fi în van. Este aşa sau nu, a lăsat totuşi moştenire sau nu?

Ion Sturza: „Nu doar în Georgia. Bendukidze a lăsat o moştenire mai largă. Mă refer la activitatea lui ca industriaş în Rusia, unde a construit un concern mare industrial, ca ministru al economiei în Georgia, ca și consultant, inclusiv în Ucraina. Deci, amprenta lui e cu mult mai largă. El nu a spus lucruri extraordinare, dar în comparaţie cu mulţi alţii, a avut curajul să le spună. Şi a avut tenacitate, insistenţa şi capacitatea să le implementeze în Georgia. Că astăzi în Georgia vorbim despre un recul al valorilor democratice, că adepţii integrării euroatlantice sunt pe drum spre puşcărie este altă realitate tristă.”

Europa Liberă: Bendukidze a fost apreciat totuşi la justa valoare sau nu?

Ion Sturza: „În Georgia cred că nu. Potenţialul lui intelectual şi uman – mult peste societatea georgiană. În plan extern, da. Ultimele evenimente din Georgia, aceste urmăriri penale, intimidări adresate adepţilor integrării euroatlantice l-au întristat foarte mult, știu din surse de încredere. Şi, din păcate, au dus la escaladarea unei maladii şi la decesul foarte regretabil.”

Europa Liberă: Despre oameni ca Bendukidze se spune că şi-au greşit veacul, s-au născut prea devreme sau, dimpotrivă, prea târziu. Dumneavoastră cum credeţi?

Ion Sturza: „Toţi oamenii de anvergura lui, cu mentalitatea şi gândirea lui, sunt nişte vizionari care întotdeauna depăşesc cu mult condiţiile medii, nu e cazul lui singular. Dar totuşi lucrurile se văd de la distanţă. Astăzi am văzut şi multe reacţii extrem de negative, ca să nu le spun urâte, la moartea acestui om, lucruri care mă întristează. Dar este prea aproape ca să ne dăm seama de anvergura acestei personalităţi, cei care urmăresc evenimentele politice, economice, care îşi dau seama ce înseamnă reformele, de ce are nevoie o ţară în tranziţie. Dar cred că în timp lucrurile se vor aşeza şi vor fi apreciate la justa lor valoare.”

Europa Liberă: Credeţi că Republica Moldova ar fi avut nevoie de sfaturile lui Bendukidze?

Ion Sturza: „Absolut. Eu multe dintre atitudinile lui, lucrările lui, interviurile lui le foloseam ca un manual, o spun sincer, din care mă inspiram. Cel puţin el a avut o capacitate extraordinară de a sistematiza foarte bine gândurile, pe care parcă le ştii, dar nu ai capacitatea să le sistematizezi. Eu aş reedita multe dintre interviurile lui, în special ceea ce ţine de Ucraina, pentru că în multe aspecte, situaţia noastră economică, reformele noastre administrative, politice sau legislative sunt similare cu ceea ce se întâmplă în Ucraina.

El a pus o diagnoză extrem de corectă, din punctul meu de vedere, şi curajoasă şi a dat soluţii Ucrainei. Alta e că nimeni nu l-a ascultat. Dar această diagnoză este absolut aplicabilă şi pentru Republica Moldova. Şi poate că ar trebui să reedităm aceste interviuri şi soluţii, recomandări şi să le facem un manual de operare pentru cei care vor veni la guvernare în Moldova după 30 noiembrie...”