Pentru scrutinul parlamentar din 30 noiembrie în Rusia au fost deschise 5 sectii de votare. Opozitia critica autoritatile statului si spune că guvernarea pro-europeană de centru-dreapta vrea să împiedice astfel exprimarea poziției tradițional mai pro-ruse și mai de stânga a celor aflați la muncă în aceasta tara. Europa Libera a cautat sa afle de la un moldovean aflat la munca in apropierea Moscovei daca e mare interesul pentru aceste alegeri din Moldova. Vitalie Curagău care de ani buni muncește la Moscova spune ca votul lui ar putea fi unul pro-Rusia.
Vitalie Curagău: „Aici, cei cu care stau de vorbă, mulţi sunt pentru Rusia. Multe persoane cunoscute au fost în Europa şi acum muncesc în Rusia.”
Europa Liberă: A fi cu Rusia ce înseamnă?
Vitalie Curagău: „Să poată veni liber în Rusia. Dacă vom fi cu Europa, atunci nu vom mai putea merge în Rusia.”
Europa Liberă: A fi cu Rusia înseamnă că nu mai trebuie Moldova să se apropie de Uniunea Europeană?
Vitalie Curagău: „De atâţia ani nu avem niciun dohod din partea Europei. Ce fac cu Europa? Face fiecare pentru buzunarul lui. Un milion de euro – un kilometru de drum. Dar ceilalţi bani unde se spală? Îi spală şi îşi fac interesele lor. Au mărit nalogurile, adoptă legi, dar pentru ţăran ce fac? Părinţii mei, de exemplu, au dat anul acesta vreo 10 tone de poamă la preţul de 1,5 lei pentru un kilogram. E o bătaie de joc. Au umplut butoaie şi tot ce au găsit cu vin. Acesta e ban?”
Europa Liberă: Cine merită să fie ales deputat în Parlamentul Moldovei?
Vitalie Curagău: „Nici nu ştiu cine şi cum. Fiindcă eu nu-s acasă, dar aici nu arată prea multe, seara ajung târziu acasă şi buletine de ştiri deja nu mai arată, dimineaţa ieşim devreme şi tot nu reuşim să privim. Duminică au arătat despre Moldova, cum taie oamenii copacii, că nu au cui da merele. E interesant ceea ce au spus, că, chipurile, cu Europa, dar în realitate, cum a spus Dodon, Moldova noastră e ca şi cum s-a despărţit soţia de primul bărbat, trăieşte cu al doilea, dar vrea ca primul să o întreţină cu bani, să ni se permită să venim în Rusia, dar să fim cu Europa. Cam aşa şi reiese. Ce vom face cu producţia dacă vom fi cu Europa? Ei o au pe a lor.”
Europa Liberă: Ca tată unde vedeţi viitorul copiilor?
Vitalie Curagău: „Ce să facă în Europa? Care au plecat de zeci de ani s-au aranjat. Dar care se duc acum ce fac? Singuri europenii nu au locuri de muncă. Mulţi europeni au business în Rusia. Dar noi ce căutăm? Nu ştim ce să facem, cum să facem.”
Europa Liberă: Cine şi cum vă ajută să luaţi o decizie corectă în data de 30 noiembrie?
Vitalie Curagău: „Voi întreba o cunoştinţă, care ne-a făcut viză de reghistrație şi patent, poate el ştie mai bine.”
Europa Liberă: Ştiţi câţi concurenţi electorali sunt, câte partide?
Vitalie Curagău: „21. Dar nu ştiu cine sunt.”
Europa Liberă: Sunt 26.
Vitalie Curagău: „Deja 26. Toţi vor în politică, dar la lucru nu se gândesc, nu vrea nimeni să facă ceva.”
Europa Liberă: Unde veţi vota?
Vitalie Curagău: „Deocamdată nu ştiu. Am auzit că vor permite, dar unde, ce şi cum nu ştiu.”
Europa Liberă: Şi cel care vă cere votul poartă responsabilitate pentru că l-aţi votat, că a fost ales inclusiv de alegătorul Curagău?
Vitalie Curagău: „După ce îşi fac interesul uită de norod şi îşi face fiecare pentru dânsul. De atâţia ani votez ba pentru unul, ba pentru altul, dar nimic nu se schimbă. Eu am cu ce mă ocupa şi acasă, dar cui să-i vinzi producţia? E bătaie de joc. Noi tot ne gândim la un viitor mai bun, dar nu ştim ce viitor vom avea. Toţi promit, nimeni nu îndeplineşte. Eu tot mă gândeam la Europa, dar văd ce se petrece şi în Europa, toţi se trag tot la ruşi. Mulţi au fost în Irlanda, Franţa, dar acum lucrează în Federaţia Rusă şi spun că e mai uşor de lucrat.”
Europa Liberă: Şi voi acolo sunteţi oameni fericiţi?
Vitalie Curagău: „Dar ce să facem? Acum s-a devalorizat rubla şi nu câştigăm cine știe ce.”
Europa Liberă: Cât de grav vă afectează devalorizarea rublei ruseşti?
Vitalie Curagău: „E vreo 30 de bănuţi moldoveneşti o rublă rusească.”
Europa Liberă: Cât câştigaţi?
Vitalie Curagău: „Dar acasă ce să facem? Nimic.”
Europa Liberă: Şi atunci acceptaţi să munciţi pentru puţini bani acolo?
Vitalie Curagău: „Dar ne va da cineva mai mult? Să stăm acasă şi să ne uităm unul la altul? Când câştigăm, când nu câştigăm, ca la pescuit, când prinzi, când nu prinzi. Sperăm la mai bine.”
Europa Liberă: Dar Rusia nu sancţionează inclusiv politic Republica Moldova pentru că se apropie de Uniunea Europeană?
Vitalie Curagău: „Dacă ne vom integra în Uniunea Europeană, ne vor fugări de aici, sunt sigur.”
Europa Liberă: Şi de ce ar trebui să vă fugărească, dacă munciţi în sudoarea frunţii şi câştigaţi banul cinstit?
Vitalie Curagău: „Cum a spus cineva: ori eşti cu mine, ori eşti cu altul. Eu aş fi de acord să fie şi altfel. Eu deseori le spun ruşilor că aşa cum ei pot pleca oriunde cu paşapoartele lor, aşa vrem şi noi.”
Europa Liberă: Deci, Vitalie Curagău ce va face? Va merge să voteze?
Vitalie Curagău: „Am să mă strădui să merg. Nu ştiu unde va fi, ce va fi, dar noi tot ne vom interesa.”