Nu este, într-adevăr, nici o exagerare când se spune că duminică, în România, a avut loc un cutremur politic. Deşi surprinzătoare, mai ales prin maniera categorică în care a fost obţinută, victoria lui Klaus Iohannis se explică prin mai mulţi factori care au jucat un rol decisiv. Aş spune, din capul locului, că a fost o victorie a demnităţii şi a bunului simţ în faţa agresivităţii, a minciunii şi a aroganţei. Electoratul a taxat comportamentul lipsit de civilitate al lui Victor Ponta, ce era atât de sigur de succes încât şi-a permis să afişeze un aer de superioritate suficientă, profund antipatică.
A contat enorm, după cum se ştie, şi mobilizarea extraordinară a românilor din străinătate, o mobilizare ce a găsit guvernul nepregătit, creindu-se impresia, foarte probabil nu falsă, că se dorea ca românii de peste hotare să nu-şi exprime votul. Impresionantă a fost participarea tinerilor, care au sancţionat demagogia patriotardă şi populismul rudimentar al guvernanţilor. În sfârşit, comunicarea pe reţelele sociale ale internetului a dat lovitura de graţie unui partid, partidul social-democrat, osificat, rigid, mizând tot pe vechile reţete ale propagandei comuniste. Pentru foarte mulţi alegători, Iohannis era candidatul din afara sistemului politic, un sistem cu o imagine proastă din cauza corupţiei şi a compromisurilor de tot felul. Klaus Iohannis a fost, cum a spus cu o fericită formulă Emil Hurezeanu, „candidatul spaţiului public”, ceea ce, în România, este o premieră.
Dar preşedintele ales de către români este, prin forţa lucrurilor, şi un politician, altfel nu s-ar fi angajat în competiţia pentru câştigarea funcţiei supreme în stat. Şi îmi permit să spun, în răspăr cu alţi comentatori, că dl Iohannis are un simţ politic sigur, care compensează lipsa experienţei în politica zisă „mare”, cu toate că cei 14 ani de la primăria Sibiului sunt o carte de vizită concludentă. Iohannis a intrat imediat, fără efort şi fără crispare, în noul său rol. Ba chiar a făcut-o cu maximă eficienţă, deoarece şi premierul Ponta şi parlamentul au răspuns prompt solicitării sale de a se respinge legea amnistiei şi graţierii şi de a se ridica imunitatea unor parlamentari pentru care Direcţia Naţională Anticorupţie ceruse arestarea sau începerea urmăririi penale. Situaţii care trenau de mai multe luni au fost rezolvate fulgerător, la cererea noului preşedinte, în două zile. Klaus Iohannis a mai participat la un prânz privat cu familia regală, cu ocazia zilei de naştere a regelui Mihai, şi a avut o întrevedere cu ambasadorul Franţei. A găsit timp şi să-şi lanseze volumul autobiografic, intitulat Pas cu pas, la târgul de carte Gaudeamus. E un început mai mult decât promiţător şi nădăjduim că el va fi continuat. Societatea românească, acel „spaţiu public” de care vorbeam, are mari aşteptări de la noul preşedinte.