Cînd l-am văzut prima dată în troleul arhiplin am bolovănit ochii. Era cît pe ce să ameţesc şi să cad. Un fost ministru mergea împreună cu poporul într-un troleibuz. Mărturisesc că era primul guvernant pe care îl vedeam în transportul în comun din Chişinău. E vorba de Mihai Manoli, fost ministru de finanţe.
L-am văzut apoi a doua oară, a treia, a patra, a zecea oară, mergînd cu mine în acelaşi troleu. Şi am înţeles că fostul ministru chiar a ales acest mijloc de transport, că ceea ce văzusem prima dată nu era o proiecţie a fanteziei.
Pot să spun acum că dintre toţi conducătorii tranziţiei interminabile acest fost ministru îmi este cel mai drag. Spun asta fără să-l cunosc şi fără să fi vorbit vreodată cu el. Simplul fapt că el călătoreşte în troleu cu masele îmi provoacă o imensă simpatie. Iată-l, e alături de tine într-o dimineaţă cenuşie de noiembrie, poţi să te apropii şi chiar să-l atingi! E incredibil şi totuşi e adevărat!
Eu mă întreb: de ce oare în anii grei ai tranziţiei, cînd a sărăcit atîta lume, conducătorii autohtoni n-au prea urcat în troleu şi în microbuz? De ce nu au mers cu transportul în comun aşa cum o fac unii guvernanţi occidentali?
Dacă ar fi urcat mai des în troleibuze şi maxi-taxi-uri, ar fi înţeles mai bine cum trăieşte simplul muritor. Şi nici ruptura asta imensă dintre conducători şi cetăţenii simpli nu ar fi existat. Aşa cred.
De fapt, nu e nici acum tîrziu s-o facă. Lăsaţi, stimabililor, maşinile de serviciu şi urcaţi cu încredere în troleele patriei. Vom fi toţi mult mai fericiţi!