Capitala, sufocată de transport
Your browser doesn’t support HTML5
Aglomerație, gălăgie și mult timp pierdut în trafic. Un tablou devenit normalitate pentru municipiul Chişinău, pe ale cărui străzi circulă în fiecare zi de patru ori mai multe maşini decât normele stabilite cândva pentru astfel de oraşe.
Numărul mare de mașini face din oraş un fel de iad pentru pietoni, de altfel tot mai puţini faţă de cei care preferă caii-putere. Ambuteiajele interminabile devin tot mai sufocante şi transformă Chişinăul, foarte aerisit pe vremuri, într-un oraş tot mai nervos. Autorităţile, care au şi ele destule dureri de cap din cauza acestei probleme, spun că situaţia îşi are rădăcinile împlântate încă în vremurile sovietice. Un reportaj de Alexandru Popescu.