CEC a contabilizat toate procesele verbale de la alegerile din 30 noiembrie

Comisia Electorală Centrală spune că a contabilizat toate procesele verbale ale numărării voturilor de la 30 noiembrie. Pe primul loc rămâne PSRM cu 20,51% urmat la distanță mică de PLDM, cu 20,16%, de PCRM cu 17,48%, PDM cu 15,8% și de PL cu 9,67%. În urma redistribuirii mandatelor, socialiștii vor obține 25 de locuri, liberal-democrații 23, comuniștii 21, democrații 19 și liberalii 13. Partidele pro-europene – PLDM, PD și PL - ar avea împreună 55 de mandate, suficiente pentru a guverna, dacă înființează o coaliție.