Igor Dodon primit joi la Moscova de viceministrul rus de externe Grigori Karasin

Liderul socialiștilor Igor Dodon a spus presei ruse că integrarea europeană urmărită de probabila nouă coaliție de guvernare de la Chișinău va duce la dezmembrarea Republicii Moldova, deoarece „Transnistria și Găgăuzia nu vor dori să meargă în UE”. Într-un interviu din „Rossiskaya Gazeta” realizat cu ocazia unei noi vizite la Moscova, Dodon a mai spus că singura soluție de rezolvare a conflictului transnistrean este federalizarea Moldovei. Liderul socialist, care a câștigat alegerile de la 30 noiembrie, dar cel mai probabil nu va guverna, a fost primit joi la Moscova de viceministrul rus de externe Grigori Karasin împreună cu colegii săi din conducerea PSRM Zinaida Greceanîi și Andrei Neguță.