Există țări cu un sistem politic baroc, unde un guvern nu poate fi decât de coaliție: Belgia de pildă. Țările de structură federală și multi-etnică au cel mai adesea, precum în cazul Belgiei, partide politice împărțite pe linii etnice, ceea ce face că este absolut imposibil ca o formațiune politică să conducă singură. E nevoie atunci de un guvern de coaliție sau o coabitare.
In Belgia, de pildă, este absolut obligatoriu —și oricum nu s-ar putea face altfel— ca guvernul să fie compus din reprezentanți politici atât ai francofonilor, cât și ai flamanzilor.
Pe lângă asemenea complicații politice, un model complex de guvernare de dat de ceea ce se numește “coabitare". Altfel zis - „a locui in comun”. E vorba în general de sisteme politice prezidențiale, sau semi-prezidențiale, în care președintele și guvernul reprezintă partide politice, sau coaliții, rivale. România a cunoscut asta foarte bine în ultimii ani, prin rivalitatea permanentă dintre președintele conservator Băsescu și guvernul condus de Victor Ponta, socialistul.
La fel, în Ucraina președintele Viktor Iușcenko a fost obligat să-l numească în 2006 prim ministru pe cel mai mare dușman al său, Viktor Ianukovici.
In Franța, s-a întâmplat chiar ca o coabitare să fie precipitată, grăbită, produsă s-ar putea spune printr-o eroare de apreciere politică. Astfel, fostul președinte francez Jacques Chirac, pe vremea când mandatul prezidențial era încă de șapte ani, în 1997 a ținut să dizolve Parlamentul, în contextul unor greve, sperând să obțină o majoritate parlamentară mult mai solidă pentru formațiunea lui conservatoare, în cei cinci ani de mandat ce îi rămâneau. In loc de asta, în alegerile precipitate, care nu erau deloc necesare, au câștigat socialiștii, rămânând la putere cinci ani, cadou politic neașteptat, ducând la o coabitare extrem de dificilă.
Chirac încercase să-l imite în asta pe predecesorul său, François Mitterrand, care cu un deceniu inainte, în 1988, făcuse exact același lucru, dizolvase parlamentul pentru a scăpa de guvernul de dreapta care atunci era condus… de el, de Jacques Chirac. Numai că acolo unde Mitterrand reușise, în cazul lui Chirac totul s-a întors împotriva lui și a trebuit să conducă cinci ani cu un guvern ostil și un parlament în permanentă sfâșiere internă.
O coabitare este și ceea ce se intâmplă in acest moment în Statele Unite, unde republicanii au preluat controlul asupra ambelor camere ale Congresului - Senatul și Camera Reprezentanților și unde Obama va fi forțat să conducă, în următorii doi ani, cu un legislativ ostil.
Trebuie văzut însă și reversul medaliei, care e acela că modelul politic al coabitării este de fapt un epifenomen al unei autentice democrații. Doar în democrații o țară poate funcționa în vreme ce e condusă simultan de formațiuni politice rivale.
------------------------
Obţinând o victorie la limită în urma alegerilor de duminică partidele ce se declară pro-europene şi care au dominat politica moldovenească din 2009 încoace au anunţat că vor coabita într-o nouă coaliţie. Liderii celor trei partide, PLDM, PD şi PL, care până nu demult îşi turnau găleţi de vorbe grele unul în capul celuilalt, au spus că ar fi delegat deja experţi responsabili de elaborarea planului de guvernare. Purtate, deocamdată, în totală discreţie, tratativele sunt anticipate de analişti, în general, drept dificile graţie disensiunilor doctrinare, ideologice, dar şi personale dintre cei trei lideri. Disensiuni care au ieşit nu odată la iveală pe parcursul conviețuirii în interiorul AIE 1 şi AIE 2, iar în proporţii mai mici şi în cadrul Coaliţiei pentru integrare europeană formată în 2013 în care nu s-a regăsit şi PL. Mai mulţi comentatori au început deja să propună diverse reţete care, în opinia lor, cel puţin ar minimaliza eventualele crăpături în caldarâmul coaliţiei resetate. Iar una din soluţii ar fi ca cele trei partide să renunţe la spectacolul dizgraţios din 2009 şi 2010 cu nenumăratele runde de tratative în care se „împărţea caşcavalul” termenul folosit de analişti în descrierea partajării funcţiilor. Asupra acestui moment insistă şi editorialistul de la „Ziarul Naţional” Victor Ciobanu:
„Marele avantaj al acestei coaliţii ar fi că aceste partide deja au fost în coaliţie, deci pot relativ repede să se înţeleagă asupra partajării algoritmice. Eu insist pe ideea că trebuie partajate doar funcţiile ministeriale. Un prim punct în acest acord de constituire ar fi renunţarea definitivă şi categorică la partajarea funcțiilor politice. Deci, practic renunţarea la anexa secretă pe care ne-a arătat-o cândva domnul Ghimpu şi revenirea la normalitate. ”
Viitoarea coaliţie de guvernare va fi a cincea din istoria Republicii Moldova, prima şi cea mai de scurtă durată a fost Alianţa pentru Democrație şi Reforme (ADR) creată în 1998. Analiştii observă că în toate cazurile modelul de conviețuire a fost cam acelaşi pornind de la un algoritm dat de numărul parlamentarilor deţinut de fiecare componentă în parte. Spre deosebire de ADR, coaliţiile ce s-au perindat după 2009 încoace chiar dacă au fost şi ele formate din partide diferite doctrinar au găsit soluţii optime de coabitare, promovând reforme profunde în pofida opiniilor divergente spune analistul politic şi profesorul universitar Mihai Cernenco. Pornind de la experienţele precedente partidele ce au declarat că se coalizează din nou ar trebui să dea dovadă de mai multă toleranţă reciprocă, dar şi să implice indirect în actul guvernării opoziţia comunistă crede Mihai Cernenco.
„PCRM nu s-a pronunțat categoric împotriva cursului european şi împotriva modernizării Republicii Moldova. ar putea, spre exemplu, să-i fie date funcţiile importante de control, cum ar fi Curtea de Conturi şi altele, astfel ar putea fi atraşi. Pentru că peste doi ani va trebui să fie ales preşedintele RM şi nu ştiu dacă noua coaliţie va găsi soluţionarea acestei probleme.”
Arta coabitării politice se învaţă greu, iar mulţi comentatori susţin că sistemul coalizării dăunează democraţiei pentru că o privează de o opoziţie puternică şi articulată. Cu toate riscurile pe care le comportă o guvernare de coaliţie, aceasta este singura formă viabilă pentru Republica Moldova cred analiştii.