Victimele actelor de violenţă, foarte frecvent se văd silite să înfrunte pe cont propriu agresorii, deoarece sistemul care ar trebui să le asigure protecţie este extrem de inert. Cadrul normativ bine scris este literă moartă, dacă actorii care trebuie să aplice legea au o pregătire profesională slabă sau pun mai presus de lege prejudecăţile din societate.
Efortul recuperatoriu intervine mult prea târziu ca să fie eficient şi echitabil. Asociaţia PromoLex este una din cele câteva ONG-uri care acordă consultanţă şi asistenţă gratuită victimelor violenţei în procesele de judecată. Experta organizaţiei Lilia Potâng spune că cele mai multe probleme sunt atestate la nivelul aplicării în practică a mecanismului de protecţie a victimelor violenţei şi a sancţionării agresorilor:
„Sunt probleme la capitolul implementare a legislţiei, începând cu refuzul emiterii ordonanţei de protecţi, neexecutarea ordonanţei de protecţie, refuzul de atragere la rsăpundere penală a agresorilor şi continarea atragerii la răspundere contravenţională a agresorilor”.
Printre măsurile de protecţie a victimelor violenţei domestice, legislaţia prevede îndepărtarea agresorului, pentru 90 de zile, din familie, printro ordonanţă de protecţie, dacă se constată că este violent cu soţia şi copiii. Ordonanţa de protecţie se aprobă prin decizia instanţei de judecată, la cererea organului de poliţie, asistenţilor sociali, procurorilor sau chiar a victimei, direct sau prin avocatul său. Supravegherea îndeplinirii ordonanţei de protecţie este pusă în seama Poliţiei.
Avocata Doina-Ioana Străișteanu, membră a Consiliului Nediscriminare, care apără de mai mulţi ani victimele violenţei în familie, spune că nu toate cazurile ajung în statistici, iar multe femei rămân neîdreptăţite şi asta pentru că unele cazuri sunt tăinute de poliţişti, mai ales în raioane, la nivel local, acolo unde toată lumea se cunoaşte şi se pot face anumite înţelegeri:
„În ultimul caz pe care l-am avut în anul acesta, victimei nu i s-a oferit protecţie pentru că leziunile corporale nu erau suficient de grave. Şi practica aceasta se opreşte la nivel şef adjunct al inspectoratului de poliţie, responsabil de ordinea publică. De regulă, la el vine poliţistii de sector şi îi spune că are o plângere repetată, că femeia este pălmuită, are vânătâi. I se spune nu, că nu sunt leziuni grave. ŞI procurorii şi Ministerul Muncii nici nu ştiu de această practică, pentru că la ei această informaţie nu ajunge. La ei ajung cazurile grave, cât un ONG sau un avocat ameninţă cu o conferinţă de presă. Un inspector conştiincios chiar dacă vrea să cerceteze onest cazurile de violenţă în familie nu o poate face pentru că el este dependent de deciziile luate de şeful său superor. Aşa a fost în cazul Eremia, agresorul era poliţisti, iar şeful său îl apăra...”.
Chiar dacă au fost atestate mai multe cazuri în care poliţiştii nu au acţionat conform obligaţiunilor de serviciu sau au mers la înţelegere cu agresorul, puţini din ei au fost traşi la răspundere.
Cel mai des aceştia sunt sancţionaţi disciplinar, ne spune Ghenadie Neamţu, din cadrul Inspectoratului General de Poliţie: „Au fost multe plângeri pentru inacţiunea poliţiştilor şi alte încălcări, au fost şi sancţiuni, cel mai des disciplinare, dar nu vă pot spune numărul exact al celor pedepsiţi. Chiar eu, personal, am cerut Inspectoratului sanţionarea unui colaborator al politiei”. Şi procurorii recunosc că de multe ori ordonanţele de protecţie nu sunt respectate, iar poliţiştii nu poartă pentru asta răspundere.
O problemă mai mare, în opinia şefei adjuncte a Secţiei Minori şi drepturile omului din cadrul Procuraturii Generale, Mariana Gornea ţine de reabilitarea agresorilor. Aceştia sunt obligaţi prin ordonanţa de protecţie să treacă un curs de reabilitare, de consiliere psihologică şi să achite costul acestor servicii, doar că, deocamdată, există foarte puţine instituţii, în mare parte ONG-uri, care prestează astfel de servicii. Iată ce spune Mariana Gornea:
Procuroarea Maria Gornea
„Noi îi sancţionăm, îi retragem din familiei, iar peste un timp ei revin din nou, nu-şi schimbă comportamentul, nu au unde se duce să treacă această reabilitare, că nu sunt centre ce oferă aceste servicii. Cu ei trebuie să lucreze psihologul, să-i ajute să-şi schimbe comportamentul. Aici avem încă probleme”.
Datele Inspectoratului General de Poliţie arată că în prezent, în evidenţa poliţiei se află 4458 de agresori, dintre care 94 la sută sunt bărbaţi.
Deocamdată un singur centru, deschis la Drochia de către o organizaţie neguvernamentală, oferă servicii de zi pentru reabilitarea agresorilor. Capacitatea instituţiei este una redusă. Problema ar putea fi parţial soluţionată începând cu anul viitor. Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a elaborat un proiect de documnet care va permite contractarea ONG-urilor specializate pentru oferirea servicilor de reabilitare a agresorilor, dar şi de asistenţă pentru victimele violenţei în familie.
An de an, oamenii legii adună nişte cifre reci care completează statistica generală. Fiecare caz înseamnă însă multe lacrimi, nelinişte şi, de multe ori, vieţi distruse. Datele Ministerului Afacerilor Interne arată că de la începutul anului 2014 au fost înregistrate circa 6500 de cazuri de violenţă în familie. În 2000 de cazuri au fost stabilite infracţiuni. Violenţa în familie a răpit anul acesta 25 de vieţi, iar mai multe persoane au rămas cu sechele pentru toată viaţă. În 90 la sută din cazuri victimele violenţei sunt femei şi copii.