Legea securității cibernetice a fost adoptată la presiunea structurilor de forță ale statului, după ce o inițiativă similară a fost respinsă de Curtea Constituțională pe motiv că aduce atingere vieții private a cetățenilor.
Prevederea cea mai criticată a legii se referă la obligativitatea companiilor care furnizează internet să ajute instituțiile statului să aibă acces la datele abonaților. Beneficiarii acestei legi sunt serviciile de informații și ministerele de Interne și cel al Apărării.
Indirect însă procurorii vor fi la rândul lor avantajați în anchetele pe care le fac de facilitățile acestei noi legi, numită și legea Big Brother, fiindcă dă posibilitatea ofițerilor de diferite specializări să intre în intimitatea oamenilor.
Curtea Constituțională a României reproșa legii anterioare că nu are norme clare de aplicare și că „limitează dreptul la viață intimă, familială și privată”, că violează secretul corespondenței și că ar putea duce la abuzul autorităților. Noua lege a trecut tacit de Camera Deputaților în septembrie și a fost votată astăzi de senatori în unanimitate, ceea ce sugerează că nici un partid nu o va mai contesta la Curtea Constituțională. Dacă va fi așa, rămâne la latitudinea noului președinte dacă o va promulga sau nu.
Avocații publici cei mai insistenți în susținerea legii au fost directorul Servicului Român de Informații George Maior și șefa Direcției Naționale Anticorupție Codruța Kovesi.
Maior a explicat că „nu este nici o opoziție între conceptul de drepturile omului și securitatea individuală sau națională”, precizând că „cel mai important drept al omului este dreptul la viață”.
Codruța Kovesi argumenta la rândul ei că fără o astfel de lege anchetatorii nu pot avea acces la „faptele de corupție istorice” adică la faptele de corupție care s-au petrecut în anii anteriori.
Conform Legii securității cibernetice a României, deținătorii de infrastructuri cibernetice, furnizorii de internt au obligația să notifice clienții, persoane publice sau private dacă sistemele pe care le folosesc au fost implicate în incidente de atacuri cibernetice și să dispună măsurile necesare pentru restabilitea condițiilor normale de funcționare.
Mulți se tem că instituțiile de forță ale statului vor impune, sub pretextul securității generale, adoptarea unei conduite așa zis-cibernetice prin care utilizatorii vor fi nevoiți să renunțe la zona lor privată.
Pe de altă parte dacă toți furnizorii trebuie să permită autorităților „accesul la date private” pe baza unor solicitări motivate, e posibil să trecem de la situația actuală în care acest acces se face pe baza mandatului de la judecător la accesul direct al serviciilor secrete și a celorlalte instituții abilitate la date care pot avea caracter privat.
În acest fel structurile secrete pot rezolva mult mai repede situațiile de forță majoră, dar în același timp nu e clar dacă anumite servicii nu ar putea folosi și în alte scopuri date care au caracter strict privat.