Născută la 22 august acum 27 de ani în satul Costuleni, raionul Ungheni. Am făcut studiile gimnaziale la şcoala din sat, iar liceul în România, oraşul Hârlău, jud. Iaşi. Deşi am încheiat anii de liceu cu 9,92 (media împreună cu BAC-ul a fost de 9,72), am avut ghinion în anul admiterii şi am fost nevoită să revin în Moldova. Am făcut Facultatea de Istorie şi Filozofie de la USM. Anul acesta am absolvit Institutul European de Studii Politice şi fac masteratul în studii diplomatice la USEM. Tot în 2014 am participat la prima etapă a proiectului TVR CLUJ „Jurnalist în România”.
Patru ani am fost reporter al Departamentului Ştiri de la Jurnal TV, iar din luna august sunt prezentatoarea emisiunii „Deşteptarea de weekend”, alături de colegii mei Anatol Melnic şi Gabi Marcu.
Cânt la chitară când mă apucă dorul...
Încerc să combin cât mai perfect job-ul de jurnalist, cu cel de mamă şi soţie...
LUNI
E singura mea zi liberă din săptămână, aşa că mi-am permis să lenevesc cu 10 minute mai mult în pat, să-mi admir soţul şi copilul dormindu-şi somnul dulce... Au urmat obiceiurile zilnice: cafeaua şi mersul la grădiniţă.
Pe la amiază am fost sunată de bunicul Nicoletei Huţă, o eroină a reportajelor mele, căreia vinerea trecută, împreună cu Iulian Chifu, consilierul preşedintelui Băsescu, i-am dus daruri de la Moş Crăciun. Bunicul Nicolae a vrut să-mi spună că, după difuzarea reportajului de duminică, familia sa a primit numeroase felicitări şi urări de sănătate din diverse colţuri ale ţării. Erau oamenii care acum jumătate de an au contribuit financiar pentru ca Nicoleta să fie operată, să evadeze din lumea tăcerii. Cetăţenii s-au bucurat să vadă împlinit un vis la care au pus şi ei umărul. M-au copleşit emoţiile să aud că sunt numită „îngerul păzitor al Nicoletei”. Se întâmpla în timp ce pregăteam să dau în cuptor oala cu prepeliţele şi legume, condimentate cu câteva lacrimi.
Am început apoi să urmăresc noutăţile... „Noi condamnări la nivel înalt în România”. Nu mă miră deloc. În ultimii ani, sunt obişnuită să-mi mângâie urechile asemenea informaţii. Dar îmi sare în ochi un alt titlu „Recean, Bodrug şi Harabagiu, cercetaţi penal”. Ei, şi ce? Mi-am zis atunci... În timpul cât a fost scrisă această informaţie, credeţi-mă că alte servicii specializate scurmau deja să acopere cu pământ negru toate păcatele. Aşa precum a fost acoperit şi regretatul Ion Butmalai, „Să-i fie ţărâna uşoară!” Ba, Dorin Recean a anunţat că nu se va regăsi în următorul cabinet de miniştri... Interesante scenarii se întrezăresc. Ei, bine, dacă ar trece Prutul Cotruţa, ar avea cumva o continuitate acest film de scurt metraj... A avut vreo importanţă faptul că Butmalai a scris nume controversate în scrisoarea de adio? S-a şi uitat deja... A, dar a apărut astăzi într-o conferinţă de presă feciorul său cu specificarea că „tata nu s-a sinucis, dar a fost omorât cu sânge rece”. Apoi a mai anunţat şi despre dispariţia aşa-numitei „mapa-neagră” a fostului deputat Ion Butmalai. Şi acest serial va fi unul de lungă durată. Noi nu avem justiţie şi punctum...
Veste îmbucurătoare pentru cei care lucrează, sau călătoresc în Istanbul: au voie să-şi ia cu ei trei unităţi de bagaj a câte 23 de kg fiecare.
MARŢI
Aura Revenco
Zi cu peripeţii azi. După ce că am dormit doar trei ore noaptea trecută, pentru că am filmat un film în care eu am rol de poliţistă. M-am trezit cu gâtul inflamat, cu nasul plin de miere şi cu doi ochi care mă dureau. Bat-o vina de viroză. Dar trebuie de muncit, indiferent de starea de sănătate. Mai ales că aveam programată o filmare în satul Văsieni, raionul Ialoveni, la cel care de câţiva ani la rând primeşte premiul mare pentru „Cel mai bun vin de casă”. Îmi imaginam că vom merge în gospodăria lui, vom filma butoiul de aur, ne va spune secretul unui vin care se învredniceşte anual de laudele supreme... Dar, eroul nostru, după ce că arăta într-un hal fără măsură, bărbos şi nespălat, ne-a plimbat prin cel mai mare noroi din sat pe la trei gospodării străine în care ne-a arătat câte un butoi în fiecare din cele trei beciuri, mă apostrofa să nu-i filmez borcanul de alături, chişca din care trăgea vin, mă convingea să-i filmez magazinul care-i afacererea lui, să-i filmez primarul, să-i fotografiez Primăria şi încă un grup de „băutori” şi „slujnici” de-ai lui. În fine, dezamăgită la culme şi enervată, m-am urcat în maşină şi am fugit de la faţa locului, renunţând la reportaj şi la tot şi realizând atunci că mai avem mult până să vedem Europa de după rămăşiţele homo-sovieticus şi colhozurile Cotovschi. Şi totuşi, mă întreb, oare cum se face că el câştigă în fiecare an premiul?
Apropo, subiectul zilei de azi este scăderea rublei, fenomen ce crează panică printre ruşi... se pare că 20 cei mai bogaţi oameni din Rusia au pierdut zece miliarde de dolari în două zile. Păcat doar de concetăţenii noştri care acum aproape că fac voluntariat pentru ruşi.
MIERCURI
Se negociază deja pentru a treia săptămână la rând. Văd că „greii” politicii moldoveneşti nu-şi pot împărţi încă fâneţele. Ba chiar se zvoneşte la modul serios că cel de-al treilea Vlad, adică bătrânul cu păr dalb, care stă pe banca de rezervă, l-ar putea înlocui la iesle pe Mihai Ghimpu. Exact ca în povestea celor trei purceluşi „dacă nu-s trei, înseamnă că nu-s toţi”. Apoi, în această formulă, cu siguranţă o să ajungem şi chiar o să trecem de Europa.
Şi noaptea care urmează va fi una foarte lungă cu filmări de Revelion... în care rolul meu din film va fi poliţista Catiuşa...
JOI
Chiar dacă am dormit foarte puţin noaptea trecută, nu mă simt obosită deloc. E pentru că fac, probabil, ceea ce-mi place, iar creierul meu este mereu „în priză” în această perioadă a sărbătorilor de iarnă şi gata oricând de creaţii cât mai frumoase.
Miezul zilei îmi aduce vestea că mult-discutatele camere video instalate de Ministerul Afacerilor Interne pentru securizarea traficului sunt interzise de instanţa de judecată pe motivul că ar încălca viaţa privată a şoferilor. Bine, dar cine îşi expune viaţa privată în timp ce conduce maşina? De fapt, da, depinde de şofer. Probabil, la unii, care au şi putere de a influenţa desfăşurarea actelor de judecată, le-o fi venit vreo poză acasă în care arată încălcarea săvârşită, dar şi amanta din dreapta lui. Eu cred că aceste camere responsabilizează totuşi conducătorii auto şi-i fac să înceteze viteza măcar atunci când ajung în dreptul lor. Dar oare securitatea publică, a celor care ajung victimele şoferilor nedisciplinaţi, nu este mai importantă decât securitatea privată?
Acum, când fac totalizările acestei zile, îmi dau seama că a fost una extrem de pozitivă. Am realizat un interviu cu dirijorul şi violoncelistul Cristian Florea. Un om foarte bogat spiritual, care susţine cu fermitate că „în muzică nu poţi minţi niciodată”, aşa cum mint, de exemplu, cuvintele politicienilor. Mi-a plăcut, şi chiar îi dau dreptate maestrului atunci când menţionează că „la început a fost fapta şi nu cuvântul”. Mi-a destăinuit că niciodată nu i-au plăcut jubileele, dar cei 60 de ani pe care-i împlineşte anul viitor, cu siguranţă îi va marca pentru a face un bilanţ al vieţii sale de până acum.
De la un talent internaţional, am mers la alte talente mai mici. Am făcut cunoştinţă cu o echipă de fotbalişti de doar 11 ani din sectorul Buiucani care s-a întors dintr-un turneu organizat la Bucureşti, cu marele premiu, surclasând echipe de marcă din alte ţări europene. Cred eu că acest succes al micuţilor confirmă faptul că fotbalul moldovenesc, de care în prezent nu prea ne putem mândri, va avea un viitor strălucitor.
Seara mea s-a încheiat frumos la Gala Rugby-ului moldovenesc, eveniment care, la fel ca şi în ceilalţi ani, a adunat oameni selecţi, care apreciază şi susţin acest gen de sport. M-am bucurat să văd că Vadim Cobîlaş, eroul unui reportaj de-al meu de acum două săptămâni, a fost declarat drept „Cel mai bun rugbyst al anului”. Eh, şi dacă aceşti băieţi ar mai fi şi sprijiniţi de stat pe măsura victoriilor şi faimei pe care o aduc ţării noastre...
VINERI
La prima oră am închiriat un costum de prinţ pentru Dragoş al meu care se pregăteşte foarte emoţionat de matineul de la grădiniţă. Voi merge şi eu, dar voi privi de după draperii ca să nu-i distrag atenţia. Mi-am adus aminte acum că la sărbătoarea lor de la 8 martie am plâns în primul rând de fericire că am aşa copil deştept şi frumos, apoi pentru că nu-mi venea să cred că eu sunt în postura în care era mama mea acum 24-25 de ani când îi meşteream cu mare drag câte o felicitare, strâmbă pe alocuri, dar care o încânta şi pe care le păstrează până în prezent.
Îmi duc privirea peste informaţiile afişate pe site-urile de socializare şi aflu imediat ce se mai întâmplă în ţară şi în lume. Nimic nou sub soare, în afară de faptul că episodul negocierilor moldoveneşti este în amorţire, din cauza că PL-ul a „pus piciorul în prag” şi cere socoteală celorlalte partide pe anumite segmente înainte de a se „înhăma la aceeaşi căruţă” plină de păcate.
Cât despre situaţia de criză a Rusiei, se pare că oamenii de acolo au intrat cu totul în panică şi golesc rafturile magazinelor pentru ca nu cumva să rămână flămânzi. Rău faci, rău găseşti zic eu. Bunicii noştri cum au îndurat foame din cauza sovieticilor hapsâni?
Între timp, am continuat să mă pregătesc asiduu pentru emisiunile de sâmbătă şi duminică dimineaţă şi am încercat, prin muncă, să-mi încarc bateriile pentru încă o noapte de filmări în rol de poliţistă. Abia aştept ziua de luni...