În campania electorală din 2004, candidatul dreptei venea cu un program bine conturat și ușor de înțeles pentru toată lumea, care se baza pe doi piloni: 1) Axa București-Londra-Washington; 2) lupta anti-corupție sau simbolicele Țepe din Piața Victoriei în care urmau să fie trași politicienii lacomi.
La trei ani de la atacurile teroriste asupra turnurilor gemene de la New York, România se afla deja în așa numita coaliție a învingătorilor, care lupta în Irak, alături de americani și statele aliate. Traian Băsescu a încălecat această direcție pe care România a adoptat-o imediat după primirea în NATO (2004) și i-a dat consistență.
La Washington a convins echipa lui Geoge W.Bush că Marea Neagră are importanță strategică pentru viitorul echilibrului internațional, ca inel de legătură între Europa, Orientul Mijlociu și zona Asia Pacific, unde urma să se mute ulterior centrul interesului american. Încă de acum zece ani, Băsescu avertiza că Moscova are tendința să considere Marea Neagră un lac rusesc. În 2014 acest pericol a devenit realitate. Enclavele înghețate din jurul Pontului Euxim, pentru care unii credeau că președintele român a făcut o obsesie, au început să se transforme în focare de infecție odată cu Războiul din Georgia din 2008, iar Crimeea făcea parte din această salbă prin care Moscova urma să facă primul pas spre Vest.
Baza militară americană de la Marea Neagră a fost construită pornind și de la aceasră viziune a președintelui Băsescu, sub forma celui mai înaintat punct vestic în coasta Rusiei. De aici, din portul Constanța, în toată această perioadă a crizei ucrainiene, vasele militare ale Statelor Unite supraveghează zona și încearcă să intimideze Moscova. România devine astfel cap de pod al Statelor Unite între Est și Vest. Trupele și armamentul pe care americanii îl retrag din Afganistan fac haltă lângă Constanța, iar ieșirea la Marea Neagră a României este pusă definitiv pe hărțile defensive ale Pentagonului.
A urmat tratatul pentru instalarea scutului împotriva rachetelor nucleare, la Deveselu în Câmpia Română, de unde americanii pot supraveghea întreaga regiune, de la Pontul Euxim până în Golful Persic. Scutul va putea fi folosit de anul viitor.
Aceste angajamente militare au mutat țara pentru totdeauna pe orbita euro-atlantică și în mare parte negocierile care au dus la acest lucru i se datorează lui Traian Băsescu și sunt circumscrise obiectivelor programului său inițial. Este primul președinte român care a înțeles cum funcționează sistemul internațional și ce importanță pot avea periferiile, dacă știi cum să le valorizezi.
Al doilea lui obiectiv, privind lupta cu marea corupție, chiar dacă nu pare, are mare legătură cu primul. Odată intrată în jocul strategilor americani, România este pusă sub lupă de Washington, care are nevoie în această zonă sensibilă de un aliat stabil, cu o democrație funcțională. Punerea justiției pe linia de plutire devine astfel un punct focal atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru SUA.
Traian Băsescu o numește în 2005 pe Monica Macovei, pe atunci o activistă pentru drepturile omului, ministra Justiției. Ea face strategia anticorupție, inființează procuratura anticorupție (DNA) și începe transformarea întregul sistem juridic, până atunci aservit politicului, într-o zonă puternică și independentă. Politicienii o detestă și fac tot ce pot să scape de ea și de Traian Băsescu, principalul ei susținător.
După aderarea la Uniunea Europeană în 2007, partidul președintelui (PDL), cu tot cu Macovei este scos de la guvernare și în scurt timp începe suspendarea lui Traian Băsescu, pedepsit pentru că au început anchetele procurorilor împotriva fostului premier Adrian Năstase și a altor politicieni influenți, pentru că președintele a avut curajul să condamne comunismul în Parlamentul de la București, pentru că sunt scoase dosarele poliției politice din perioada Ceaușescu și pentru că a început o reformă fără precedent în serviciile secrete.
Parlamentul votează majoritar pentru demiterea lui Băsescu, dar electoratul votează majoritar pentru revenirea lui. Acest lucru a însemnat continuarea obiectivelor lui de forță, confirmate, ce-i drept la limită și în 2009, când obține un nou mandat prezidențial.
În 2010, criza economică, propagată dinspre Vest, își atinge apogeul în România, iar Traian Băsescu decide împreună cu FMI și cu guvernul Emil Boc tăierea salariilor bugetarilor cu 25 la sută: o soluție care nu intră în rețetarul filosofiilor economice de dreapta și care îl face pe șeful statului român să-și piardă simpatia electoratului. În 2012 Adrian Năstase este condamnat defintiv la doi ani de închisoare, după mai multe anchete complicate, tergiversate de avocații lui, care s-au folosit de slăbiciunile legislative autohtone.
Guvernul de dreapta condus de Mihai Răzvan Ungureanu cade la o moțiune de cenzură, iar PSD își reface majoritatea și printr-un blitz krieg la limita constituției, iar Traian Băsescu este suspendat pentru a doua oară în vara lui 2012. Președintele are imaginea tocită de tăierea salariilor, de scandalurile nesfârșite din anii anteriori și de televiziunile care l-au sabotat permanent. Este susținut de liderii cancelariilor vestie, de Bruxelles și Washington. Majoritatea românilor votează împotriva lui la referendumul din august, dar Curtea Constituțională invalidează referendumului pe motiv că nu a fost întrunit cvorumul necesar.
Traian Băsescu revine slăbit la Cotroceni, dar continuă să mențină cele două obiective la care s-a înhămat, în ciuda unei majorități de 70 la sută, date de alegerile parlamentare din 2012. Este singurul care face opozție cu adevărat. În 2013 printr-o manevră abilă, dincolo de limitele legii, negociază procurorii șefi cu Victor Ponta și reușește să obțină șefia DNA pentru Kodruța Kovesi, care se dovedește că poate duce mai departe lupa anticorupție. Între timp mulți politicieni și oameni de afaceri influenți ajung la închisoare, între ei chiar fratele președintelui, o demonstrație consistentă a independenței justiției.
În cei zece ani de mandat ai lui Traian Băsescu nu s-au construit spitale și școli, nu s-au putut face reforme economice profunde și nu s-au deschis mari șantiere. Poate fiindcă nu a avut majorități stabile sau poate pentru că prioritățile sale au fost altele și nu puteau fi făcute toate deodată. Țintele sale au fost atinse: justiția este funcțională și independentă, România este arondată defintiv Occidentului, iar cel mai mare summit din istoria NATO a avut loc la București în 2008, împotriva adversarilor interni ai președintelui.
Traian Băsescu pleacă însă trist de la Cotroceni. După ce și-a abandonat partidul (2013), și-a îndepărtat oamenii care l-au susținut, fără să accepte criticile lor și fără să-i ierte că au ieșit din rând, după ce a aruncat cu pietre în Monica Macovei și a refuzat să-l susțină pe Klaus Iohannis, mizând totul pe Elena Udrea la prezidențialele din acest an, cel mai bun președinte post-decembrist pe care l-a avut România (sondaj INSCOP, decembrie 2014) iese din scenă singur.