„Mă îngrijorează războiul politic total, un fundal pe care nu poate fi dezvoltat un stat”

Universitatea de Stat de Pedagogie la Moscova

În Federația Rusă studiază peste cinci mii de studenți, iar mulți dintre ei urmăresc cu îngrijorare viața de acasă.

În cercurile studenților moldoveni care au plecat la studii în Federația Rusă situația din Republica Moldova a devenit subiectul unor discuții aprinse mai ales în perioada campaniei electorale.

Doctorandul la politologie de la Universitatea rusă „Prietenia Popoarelor” Alexandr Macuhin spune că unii dintre colegii săi își fac griji că relațiile dintre R. Moldova și Rusia se pot înrăutăți, fiindcă acest lucru s-ar putea reflecta negativ asupra moldovenilor care lucrează și învață acolo. El consideră că deciziile luate la nivel de stat după alegerile din 30 noiembrie sunt extrem de importante.

Alexandr Macuhin

„Cel mai tensionant aspect, în viziunea mea, este războiul politic total, care din domeniul politic a ajuns la cel individual, la agresiune, la opoziția de idei: «Cine nu e cu noi, este împotriva noastră». Și acest lucru este adevărat atât pentru cei de dreapta, cât și pentru cei de stânga. Mă îngrijorează asta, deoarece pe acest fundal un stat nu poate fi construit, nu poate fi dezvoltat.”

Studentul în anul trei la Universitatea de Stat din Moscova, facultatea de politică internațională, Marcel Prodan împărtășeșete punctul de vedere al lui Alexandr Macuhin. Deși se află în capitala Rusiei deja de cinci ani, tânărul zice că scindarea oamenilor a devenit foarte vizibilă anume în timpul alegerilor și el i-a simțit consecințele pe propria piele.

Marcel Prodan

„Am fost la vot pe 30 noiembrie și acolo mi-a fost foarte greu. Am stat în rând și nici nu am reușit să votez, dar eram în centrul unui grup de 200 de oameni, care scandau «Rusia, Rusia». Unii din ei chiar încercau să depisteze oamenii care vor vota partidele pro-europene. Și dacă ar fi găsit pe cineva, cred că lui nu i-ar fi fost ușor.”

Iana Ilieva este o tânără din

Iana Ilieva

Chișinău care studiază dreptul internațional la Academia de Drept a Ministerului Justiției al Federației Ruse și se află la Moscova de șapte luni. Ea e bucuroasă că a plecat, fiindcă personal nu are vreo așteptare de la noua guvernare.

„De fapt, multora le este foarte rușine pentru politica din Moldova și în special pentru alegerile care au avut loc. Nu cred că în Moldova este viitor. Țara se află într-un impas, din care nu va ieși curând. În Moldova, pot trăi doar politicienii sau oamenii bogați. Dacă ai bani și cunoscuți, ai de toate, dar fără astea ești nevoit, pur și simplu, să supraviețuiești.”

Studenta Iana Ilieva consideră că anume din acest motiv, mulți moldoveni își caută o soartă mai bună peste hotare, iar tinerii nu rămân în țară nici măcar pentru studii.