Încă din luna august a anului trecut, un grup din patru jurnaliști a pornit spre orașul Krasnodon, din regiunea Luhansk, ca să facă un reportaj despre gestul de bună credință al separatiștilor, care au decis să elibereze doi prizonieri în prezența presei ucrainene. La unul din avanposturi, ei au fost luați ostatici de „mercenarii” batalionului Sfântul Gheorghe. Unul dintre cei reținuți, corespondentul ziarului Ukrainski prostir („Spațiul Ucrainean” / „Український простiр”), Roman Ceremski din Harkov, a fost ţinut în captivitate mai mult de patru luni, spre deosebire de colegii săi care au fost eliberați mai devreme. Ceremski a fost pus în libertate deja după cel mai mare schimb de prizonieri din ultimele luni, care a avut loc a doua zi de Crăciunul pe stil nou, pe 26 decembrie. Serviciul rusesc al Europei Libere a realizat un interviu cu Roman Ceremski, tradus şi adaptat de Natalia Sergheev.
Europa Liberă: V-ați pornit în zonele controlate de separatiști pentru a elibera prizonierii, însă singuri ați ajuns prizonieri. De ce ați fost reținuți ilegal atâta timp, contrar înțelegerii prealabile?
La Rovenki am stat 49 de zile, după care ne-au mutat în Luhansk...
Roman Ceremski: „În zona operaţiunii antiteroriste nu se aflau jurnaliști ucraineni, de aceea noi nu am avut la dispoziţie informații obiective despre situația care putea să apară. După cum ne-au sugerat structurile de securitate ucrainene, noi am urmat o rută prestabilită, care apoi s-a dovedit a fi apoi chiar linia frontului, unde situația era destul de tensionată. Am trecut prin Lutughino (în acel moment orașul era controlat de armata ucraineană), iar mai departe, la câțiva kilometri era deja satul Volnuhino, care se afla sub controlul celeilalte părți. Acolo, ne-a întâmpinat batalionul Sfântul Gheorghe, adică oameni care stau în tranșee, care luptă. Ne-au oprit imediat, ne-au zis să ieșim din mașină și ne-au luat totul: cheile, pașapoartele, telefoanele, mașina au dus-o în altă parte și ne-au luat la întrebări. Ne-au dus apoi în orașul Rovenki, unul din locurile de dislocare a batalionului. Acolo, ne-au lăsat într-o încăpere sau cum îi ziceau ei „subsol”. La Rovenki am stat 49 de zile, după care ne-au mutat în Luhansk. Acolo, tot ne-au aruncat într-un subsol, într-o zonă de dislocare a aceluiași batalion.”
Europa Liberă: Câți oameni erau în încăpere şi în ce condiţii aţi fost ţinuţi?
Jurnalistul Roman Ceremski
Roman Ceremski: „Cu noi mai era o domnișoară, jurnalista de la postul „112 Ucraina”. Ea a fost pusă într-o cameră separată. Pe noi, doi jurnaliști și un cameraman, la început ne-au ţinut împreună. Însă cei de la canalul „112 Ucraina” au reușit să-și scoată jurnaliștii și operatorul prin intermediul Moscovei și noi am rămas în subsol în doi, eu și Valerii Makeev, care a organizat această călătorie. Încăperea era un fost atelier: pereți și podea de beton, murdărie, nişte lucruri împrăștiate pe jos, saltele. Era de aproximativ 30 de metri pătrați. Cu noi au stat și localnici, dar n-am întâlnit acolo prizonieri de război. Localnicii erau reținuți pe stradă după ora 10 seara și forţaţi să lucreze acolo vreo 2-3 săptămâni, după care le dădeau drumul. Sau cineva putea fi arestat dacă era beat. Dacă se îmbătau așa numiții mercenari, erau şi ei supuşi măsurilor „educative” - puteau fi arestaţi, bătuți sau trimişi pe front. Față de noi, ca jurnaliști, chiar dacă ei spuneau că suntem „ukropî” (cuvânt injurios derivat de la „ucrainean” – n.r.), atitudinea era mult mai bună, decât cea față de localnici. Fiindcă localnicii puteau fi bătuți, în special pentru alcoolism, și erau puși să lucreze pentru a-i „reeduca”. Într-o încăpere se aflau de la 7 până la 15 oameni, cei mai mulţi din ei erau puşi să lucreze - să încarce muniții… Munițiile erau aduse zilnic, în camioane „Ural”, din Rusia, din Krasnodon. Pe cei arestați îi trimiteau să sape tranșee, la curăţenie în cazărmi, sau să ajute la bucătărie. Era un fel de muncă „de sclavi”.”
Europa Liberă: Separatiștii încercau să vă atragă de partea lor?
Sunt sigur că sunt antrenați pentru ofensivă - să cucerească regiunea Luhansk și să meargă mai departe – spre Harkov, Kiev, Lvov...
Roman Ceremski: „Da, desigur, permanent. În Rovenki, în batalionul Sfântul Gheorghe era vorba exclusiv de oameni cu principii, care în același timp primeau foarte puțini bani – 400 de dolari pe lună. Față de Ucraina, ca țară, ei au o atitudine extrem de negativă şi îşi doresc foarte mult ca Ucraina să se dezmembreze. Nu știu dacă li e va da ordin să înceapă ofensiva, dar sunt sigur că sunt antrenați pentru asta - să cucerească regiunea Luhansk și să meargă mai departe – spre Harkov, Kiev, Lvov. Numărul „mercenarilor” creşte constant. Vin oameni noi. Încearcă să-i convingă să treacă de partea lor pe cei deţinuţi: de față cu mine doi au căzut de acord să ia armele în mâini. În astfel de cazuri, la început au loc antrenamente, iar apoi, după depunerea jurământului, li se dă un automat. Unul din argumentele folosite sună cam aşa: „tu oricum vei fi considerat trădător dacă vei reveni acasă, Serviciul Ucrainean de Securitate îţi va da 10 ani de pușcărie”. Eu îmi dau seama că nu este adevărat, dar dacă un om simplu, fără acces la informație, va ajunge la ei în prizonierat și va sta un timp îndelungat, agitația își va avea efectul.”
Europa Liberă: După multe luni de comunicare cu separatiștii, aţi reuşit să vă daţi seama cine sunt așa-numiții „mercenari”: sunt localnici sau mai mulți oameni veniți din Rusia?
Roman Ceremski: „Batalionul Sfântului Gheorghe nu controlează orașul în întregime. Este una din poziţiile de dislocare, dar în total, în Rovenki, sunt cel puțin cinci astfel de locuri. Acolo, mai sunt reprezentanți ai Marii Armate Căzăcești de pe Don și nu numai. Soldații și sublocotenenții sunt localnici, de regulă, mineri din regiunea Luhansk. Sunt câteva zeci de ceceni, care se țin mai la o parte. Sunt osetini, dar mai puțini. Pe mânecă, osetinii au inscripția „Osetia de Sud” și steagul rusesc. Și pe osetini, și pe ceneni îi dă de gol înfățișarea și accentul, dar ei nici nu încearcă să ascundă de unde au venit.
Conduc acolo rușii, fără dubii, tot ei ocupă şi cele mai înalte funcții...
Conduc acolo rușii, fără dubii, tot ei ocupă şi cele mai înalte funcții. Accentul rusesc se distinge imediat, deși oricum nimeni nu ascunde nimic. Ei, dimpotrivă, subliniază faptul că viitorul este legat de Rusia și doar de Rusia. Cică, pe Ucraina deja poți pune cruce, ea deja se dezmembrează, practic nu mai există, însă de Rusia sunt legate perspective foarte mari. În același timp, totul este rusesc: o mulţime de armament adus cu mașinile „Ural”. În încăperea vecină, era un depozit de arme: sute de lăzi cu mine, arme-automate, muniţii, inclusiv muniţie de nouă generaţie care perforează vesta antiglonţ. Au sisteme de rachete Grad, tancuri, vehicule blindate, mortiere. Toate vin din Rusia. Colegii de cameră au fost în Krasnodon și povesteau: „Intrăm noi în depozit, iar acolo grămezi de armament”. Cu mașinile „Ural” este adus la Rovenki, pe linia întâi, la fel şi în Zimogorie. Sau trimit arme din Luhansk. I-am auzit spunând, de faţă cu mine, cum că au dus în Zimogorie 300 de cutii de mine, calibrul 120. La fel, hrana toată e rusească, diverse lucruri – la fel sunt aduse din Rusia.”
Europa Liberă: Dvs. spuneți că tot armamentul este adus din Rusia. Aveți anumite dovezi?
Roman Ceremski: „Dar nimeni nici nu ascunde asta! Ei toți vorbesc despre asta, nu e un secret militar. În Rovenki, am stat 49 de zile, după asta am fost în Luhansk și, în acest răstimp, am reușit să vorbesc cu sute de „mercenari”. Ei erau interesați să afle ceva de la mine, încercau să mă convingă. Atunci când aveau loc acțiuni militare, zilnic erau descărcate câteva „Uraluri”. Și armament luat ca trofeu era mult. Când au cucerit Lutughino și armata ucraineană a părăsit localitatea, „mercenarii” povesteau că acolo a rămas multă tehnică distrusă, zeci de vehicule blindate deformate, tancuri, dar au reușit să aducă de acolo cinci tancuri de trofeu, mine, cartuşe, 1200 de litri de benzină. Au adus niște mașini „Ural” nou-nouțe, ca trofeu. Dar, în general, totul este din Rusia, desigur.”
Europa Liberă: Ați spus că „mercenarii” primesc salarii…
Cazacii cu grad inferior primeau câte 20 de mii de ruble pe lună, ofițerii, desigur, mai mult...
Roman Ceremski: „Da, de la 400 de dolari, minim 100 de dolari pe săptămână. Astea sunt prețurile pentru gradul cel mai mic al celor înrolați. Îmi spuneau: „Tu alătură-te mercenarilor și poți să nu mergi pe front, dar să ajuți pe aici – să repari mașini, la bucătărie ceva să faci…”. Cazacii cu grad „inferior” primeau câte 20 de mii de ruble pe lună, corpul de ofițeri, desigur, mai mult. Le dau bani-gheață. Deși, cât am fot prizonier, au fost rețineri de salarii, circa o lună nu au fost plătiți și ei s-au plâns. Dar în toamnă deja li se dădeau bani. A venit un om cu o condică şi le-a împărţit bani tuturor.”
Europa Liberă: Destul de mult timp ați fost prizonier acolo și acum puteți să comparați: ce se întâmplă, de exemplu, în Harkov și pe teritoriul Donbasului, care nu e controlat de Ucraina. Ce concluzii aţi putea trage?
Roman Ceremski: „Am fost prizonier timp de patru luni jumătate și asta, într-un fel, a schimbat viziunea mea asupra vieții. Înainte, putea să mă apuce tristețea așa, din senin, puteam să mă plâng pe viață. Dar după ce am fost acolo, mă gândesc cât de frumoasă e viața! Cât de frumoasă e Ucraina! Aici, poți spune tot ce vrei, fără să te temi că vei fi pedepsit pentru asta. Omul nu se teme că vecinul îl va raporta cuiva și el va fi bătut, aruncat într-un subsol, iar apoi poate îl vor elibera sau poate îl vor împușca. De față cu mine, un om a fost bătut până la moarte, pentru că avea un comportament urât față de soția lui, cică a bătut-o. Cei ce au comis această crimă nu au fost pedepsiți. În Ucraina,
După ce am fost acolo, mă gândesc cât de frumoasă e viața!...
așa ceva nu se întâmplă și începi să prețuiești asta la un moment dat. Înțelegi de ce Vestul se mândrește atât de mult cu democrația sa. Ei au motive. Libertatea este o realizare foarte mare. Și din acest motiv, când m-am întors acasă, am simțit o fericire enormă.”
Europa Liberă: După părerea Dvs., făcând abstracție de acțiunile militare curente, este posibil ca acest teritoriu să revină sub controlul autoritățile ucrainene?
Roman Ceremski: „În ciuda tuturor dificultăților, eu am încrederea că toate aceste probleme vor fi depășite. Eu sunt sigur că Donbasul va reveni în componenţa Ucrainei, fiindcă exact în momentul când de acolo vor pleca rușii, tot sistemul se va prăbuși instantaneu. Fiindcă nu vor mai fi arme, nu vor mai fi bani. Oamenii pot avea un punct de vedere diferit, dar contează ca ei să nu și-l apere cu arma în mână. Cu timpul, văzând că în realitate aşa zişii „ukropî” nu ucid copii și nu crucifică bebeluși, cei din Donbas își vor schimba opinia.”