„Je suis Charlie”, este ceea ce se aude in aceste zile din toate colţurile lumii: de la politicieni, lideri de opinie, jurnalisti, oameni obişnuiti, societatea civila. Caricaturisti din lumea intreaga au desenat in aceste zile in semn de solidaritate cu jurnalistii de la saptaminalul Charlie Hebdo, victima atacului terorist de miercuri, in care 12 oameni au fost omoriti, ziua in amiaza mare in centrul Parisului de catre doi oameni mascati si cu mitraliere, în plină ședință editorială a publicatiei.
„A fost un atac teribil, dar trebuie să continuam sa facem caricaturi mai departe, altfel ei ciştiga”, a declarat Marko Somborac, cel mai cunoscut caricaturist din Serbia, Europei Libere: „In afara de oroarea initiala că asa ceva s-a putut intimpla de-a devaratelea - si nu e numai ce vedem in filme - si am vazut că oameni sunt ucisi pur si simplu pentru ca fac caricaturi, sau ca scriu si isi spun părerile - trebuie să spun că şi religia poate fi criticata şi ca e parte a libertăţii de expresie, mai ales ca cei care au fost ucisi, colegii nostri, nu au atacat Islamul, dar extremismul religios. Este ceva teribil şi şocant. Trebuie sa ne continuam munca, sa facem caricaturi aşa cum credem şi cum dorim, trebuie sa continuam să ne exprimam liber opiniile – prin desen sau cuvinte. Asa este ! Altfel, ei… au învins…”
L-am intrebat pe Dan Alexe, corespondentul nostru la Bruxelles, care ii si cunoştea personal pe unii dintre jurnalistii ucisi, cum vede el situatia. Ce impact va avea acest atac asupra libertăţii de expresie?
Dan Alexe: „Dupa ce a trecut primul soc, sa zicem şi oroarea absolută resimţită la auzul ştirii, impactul, intr-adevar ar putea fi uriaş în sens negativ dacă nu s-ar fi trecut imediat la o atit de mare mobilizare şi anume, toata presa franceză a oferit supravietuitorilor mijlooace tehnice, localurile lor, sprijin financiar personal şi aşa mai departe, ca să poata să scoata ziarul chiar începînd de săptamina viitoare. Ideea era sa nu ramînă o gaură în apariţia ziarului, ca nu cumva să li se dea satisfacţie celor care au atacat libertatea.
Impactul ar putea fi însă negativ pînă la urmă dacă ne uităm la ce s-a intimplat la o zi după asasinatele de miercuri, joi, cind în seara precedentă, cînd se anunţase un doliu naţional in Franţa, s-a propus ca ziarele din lumea întreaga, din lumea liberă să publice pe prima pagină caricaturi din Charlie Hebdo şi să îşi asume într-un fel, înrudirea cu acel ziar asasinat.
Ei bine, în mai multe ţări, ziarele nu au îndrăznit. De pildă în Marea Britanie nici un ziar nu a preluat caricaturile din Charlie Hebdo, deşi anumite ziare au pus pe prima pagina un ziar tinut de cineva, dar caricaturile în sine nu au apărut în ziarele britanice, după cum nu au apărut nici în ziarele daneze, in cele mai multe şi, foarte trist si surprinzator, nici în ziarul danez care a fost la originea primului scandal al caricaturilor, acum zece ani, cel care a publicat caricaturile cu Mahomed şi care, de atunci încoace, este, cum era si Charlie Hebdo, sub protecţia poliţiei.
Aşa incit sunt două mari pericole, de fapt: unul este să se ajunga la o formă de autocenzură a jurnaliştilor, care nu mai au curajul să se pronunţe cu aceeasi libertate pe care au avut-o pînă acum. Iar al doilea mare pericol este, evident, lărgirea neînţelegerii, creerea unei prapastii între localnici, între locuitorii Occidentului creştin sau ateu sau iudeo-creştin şi nou veniţii, dintre care majoritatea sunt născuţi în anumite ţări occidentale, musulmanii, care se vor simţi ca nişte cetăţeni de clasa a doua. Sigur, vor spune unii, si pe buna dreptate, scopul atacanţilor, scopul criminalilor, era de a largi aceasta gaură, aceasta propastie de neînţelegere între comunităţi.”
Europa Liberă: Dan, dar care este limita între a evita sa lezezi sensibilităţile culturale sau religioase ale unora şi libertatea de opinie, libertatea de exprimare?
Dan Alexe: „În cazul precis al Franţei şi al lui Charlie Hebdo, nu exista limite. Ideea in Franţa, unde religia este total separata de stat, unde religia este o afacere exclusiv privata, este ca se poate rîde de orice. Aici as face o paranteza pentru cei care nu au avut niciodata în mînă Charlie Hebdo, un exemplar al revistei, ideea este că acel ziar nu ataca religiile ca atare, nu ataca nişte forme de gîndire sau de filosofie. Ataca ipocrizia, institutiile corupte ale religiilor. Ataca fanatismul, de fapt.
Si, sigur că publicînd caricaturi cu fanatici musulmani care se aruncă în aer şi visează la cele cîteva zeci de virgine care îi aşteaptă în cer, s-a produs un amalgam, în primul rînd în capul celor din Occident, creştini sau atei, care nu cunosc Islamul şi au crezut ca Charlie Hebdo ataca Islamul ca atare şi desigur, musulmanii habotnici, extremişti şi fundamentalişti pentru care orice discutie asupra Islamului este o insulta.
Ca sa nu mai vorbim despre reprezentarea grafică a profeţilor şi figurilor Islamului. Aşa încit, pozitia lui Charlie Hebdo in Franţa nu este una excepţionala. Mai sunt reviste de acest tip. Mai este Le Canard Enchaîné, de pildă, care exista de fapt de la primul război mondial încoace, se face un secol acum, mai este o revistéa lunara Siné Mensuel, care s-a separat de Charlie Hebdo şi care publica desene la fel de provocatoare, sa zicem, vis-a-vis de institutiile corupte ale marilor religii. Asa că marele amalgam care s-a produs aici, este cel între ridiculizarea unor institutii degenerate, a făţărniciei, şi a derivelor extremiste ale religiilor şi religiile ca atare. Si acest amalgam ar trebui clarificat.”
Europa Liberă: Tu i-ai cunoscut pe unii din jurnalistii de la Charlie Hebdo. Spune-ne cite ceva despre cei patru jurnalisti ucişi...
Dan Alexe: „Doi dintre ei, Wolanski şi Cabu erau printre fondatori. Au fondat aceasta revista în 1969, la un an după celebra revoluție a moravurilor din primavara franceza a lui ‘68 şi unul dintre ei, Wolanski era unul din idolii mei încă din tinereţe, din adolescenţă chiar. Era un desenator dincolo de norme şi un foarte bun scenarist. Aici, iar, as face o paranteza. pentru că a spune că acest ziar, aceasta publicaţie, ca si Le Canard enchaîné, pe care l-am pomenit, nu publicau exclusiv caricaturi provocatoare, făceau si jurnalism de foarte mare clasa. Charlie Hebdo publica reportaje, analize politice, analize economice...
Unul dintre cei asasinati era unul dintre cei mai buni comentatori economici ai Franţei, Bernard Maris, şi, una peste alta, era o forma de jurnalism cu totul speciala, pentru ca li se reproşează că faceau caricaturi în loc să faca lucruri serioase. Erau lucruri foarte serioase, numai ca în loc să publice fotografii, în loc să ilustreze cu fotografii acele texte, ei făceau caricaturi.
RFE/RL's Moldova service correspondent in Brussels
Eu i-am cunoscut foarte personal şi intim, atunci cind, în 2008, mi-au publicat o cronică pentru un film pe care îl făcusem în Afganistan, un film documentar, şi cronica lor, publicata in Charlie Hebdo, a fost cea care mi-a placut cel mai mult. Si atunci m-am dus special la Paris să-i întîlnesc, nu neapărat să le mulţumesc, dar să văd cine sunt oamenii ăştia. Era un film ce se petrece in Afganistan, am stat acolo mult timp si am filmat si am montat, iar ei au scris urmatorul lucru despre filmul meu: iata in sfirsit un film in care afganii ne fac să rîdem. Şi fraza asta, m-a atins, personal. Și am mers să-i văd şi am găsit nişte oameni de o bunătate sufletească, de o naivitate în sensul bun, nu se gîndeau la nimic rău, tot ce vroiau era să critice şi să biciuiască prostia, ipocrizia şi corupţia. Asta a fost Charlie Hebdo!
Europa Liberă: Actiuni de solidaritate peste tot, mesaje de la politicieni către politicieni şi catre poporul francez. Ce impact au toate aceste acţiuni? Cit de important crezi că este în acest moment acest mesaj transmis din lumea întreagă?
Dan Alex: „Sigur că este un mesaj încurajator şi un mesaj care împinge lumea aşa cum o cunoaştem în Europa, in Occident, să continue, să nu se lase abătută de loviturile extremismului sumbru care vede o lume cenuşie.
Cum bine ştim, Islamul extremist interzice muzica, interzice anumite feluri de vestimentatie, interzice anumite jocuri. Se ajunsese in Afganistan că se interzisese jocul de şah şi zmeele pentru copii. Nu mai puteau ridica zmee, pentru ca nu e in Coran. Iar asta este o interpretare atit de absurdă, încit doar un front comun in Occidentul pe care il cunoaştem ar putea sa-i faca faţă.
Cu atit mai mult cu cit in Occident în ultimele decenii, s-au creat acele „insule” de alogenitate. Au venit foarte multi imigranţi. Unii au venit invitati, ca cei din Germania, Gastarbeiterii, altii au fost locuitorii fostelor colonii: situatia din Franţa, şi Anglia în primul rînd - si care, in virtutea unei egalităţi de drepturi într-un sistem legal, au venit şi s-au stabilit in fosta metropola. Imaginea falsă care este prezentată din exterior a unui Occident neputincios în faţa invaziei musulmane si din lumea a treia este deformată. Fiindca acei oameni ori s-au nascut acolo şi erau cetăţeni ai fostelor colonii sau au fost muncitori invitati.”
Europa Liberă: Locuiesti la Bruxelles, într-un cartier în care sunt multi musulmani. Care este atmosfera printre ei în ultimele zile? Și ce senzatie ai? Se tem mai mult? Sunt mai ingrijoraţi?
Dan Alexe: „Exista foarte multe comunităţi musulmane şi trebuie analizate cu totul separat. Nu exista nici un fel de omogenitate între musulmanii europeni. Cei din Belgia sau din Franta au venit mai ales din Maroc si Algeria, cei din Germania vin mai ales din Turcia. Cei din Anglia, din India si Pakistan. Acesti oameni au deja la baza o cultura diferita si un grad de toleranţă diferit.
Pentru ca ai menţionat cartierul meu, e în majoritate turc, toti acesti turci vin dintr-o regiune foarte săraca din estul Anatoliei, cu un nivel de învăţămînt foarte scăzut şi cu majoritatea trebuie evitata o asemenea discuţie. Imi pare foarte rău să o spun, dar e mai de evitat tensiuni cu niste oameni care nu doar nu au habar de elementele de baza ale situatiei, dar ar putea fi chiar ostili şi asta nu se poate schimba decît de-a lungul generaţiilor şi cu foarte multă răbdare.
În schimb, alte grupuri de imigranţi, cum sunt, de exemplu, cei din India şi Pakistan, din Marea Britanie, vin cu un alt nivel de învăţămînt, cu un alt nivel de cultură şi s-a creat in Marea Britanie o clasă de intelectuali de origine musulmana care sunt intelectuali de marcă, precum Salman Rushdie; şi acelaşi lucru se întimplă şi în Franţa.
Există o pătură de intelectuali musulmani din fostele colonii precum Marocul care sunt atei de fapt, care s-au implicat, au intrat atit de bine în ţesutul social şi cultural al Franţei încit au devenit francezi. Deci amalgamul asta strică din toate punctele de vedere. Strică şi relatiile deja stabilite cu cei total integrati şi deformeaza percepţia din afara. Asta ar trebui să demontam într-un fel.”
Europa Liberă: Ca sa nu mai spunem ca unul dintre poliţistii ucisi era si el musulman…
Dan Alexe: „Un anume Ahmed, sigur ca da! Precum şi încă un musulman desenator in interiorul redacţiei.”