Putin nu va participa la ceremoniile de la Auschwitz

Lagărul nazist de exterminare Auschwitz, după eliberarea sa de către trupele Armatei Roşii

Absenţa autorităţilor ruse la ceremoniile din Polonia e pusă de mulţi pe seama tensiunilor dintre Moscova şi aliaţii occidentali.

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz a marcat astăzi, în deschiderea sesiunii parlamentare, împlinirea a 70 de ani de la eliberarea lagărului nazist de exterminare de la Auschwitz. Anterior, parlamentarii europeni ținuseră un moment de reculegere în memoria victimelor atacurilor teroriste de la Paris. Iar în discursul său oficial despre Auschwitz, Martin Schultz a declarat: „La 70 de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz, trebuie să continuăm să ne luptăm pentru drepturile fiecărui individ… Aceasta este datoria noastră, în acest parlament multinațional”. Comemorările de la Auschwitz sunt legate în aceste zile de actualitatea politică şi printr-o altă criză, cea din Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei rus a declarat că Vladimir Putin nu va participa la ceremoniile marcând 70 de ani de la eliberarea lagărului de exterminare de la Auschwitz, din Polonia.

Lagărul a fost eliberat de Armata Roşie pe 27 ianuarie 1945, data fiind marcată în fiecare an drept Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului. După destrămarea Uniunii Sovietice, eliberarea lagărului la fel ca aproape întreaga istorie a celui de al Doilea Război Mondial, a fost „confiscată” de Rusia. Ceea ce explică şi vâlva provocată de anunţul că preşedintele Putin nu va participa la ceremoniile din acest an, din Polonia.

„Nu o să participăm, - a mai declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Kremlinului agenţiei Interfax, - deşi anul acesta suntem foarte atenţi la toate evenimentele care marchează 70 de ani de la încheierea celui de la Doilea Război Mondial”. Şi a continuat cu precizarea că Putin nu a primit nici o invitaţie personală sau oficială, „deşi ştim că de regulă nu se trimit invitaţii oficiale la aceste ceremonii”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Vladimir Putin a participat la ceremoniile de acum 10 ani de la Auschwitz.

Ceremonia principală, pe 27 ianuarie, din faţa lagărului de la Auschwitz va fi condusă de preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski.

Ceremoniile sunt organizate de Muzeul Auschwitz-Birkenau şi de Consiliul Internaţional Auschwitz care au declarat că nu au trimis nici o invitaţie, au informat numai ţările Uniunii Europene şi ţările donatoare despre organizarea ceremoniilor.

Bronislaw Komorowski

La rândul său, guvernul polonez s-a limitat să informeze toate ţările despre organizarea ceremoniilor, cerându-le să precizeze dacă trimit o delegaţie oficială. Rusia nu a reacţionat, s-a precizat la Varşovia.

Absenţa Rusiei de la ceremonii, ţinând cont de rolul central jucat de armata sovietică în eliberarea lagărului este desigur neobișnuită. Ea este pusă de mulţi comentatori pe seama tensiunilor mari care există în acest moment între Rusia şi aliaţii Occidentali din cauza Ucrainei şi a anexării abuzive a peninsulei Crimeea.

Agenţia Reuters citează o sursă care a participat direct la discuţii cu afirmația că guvernul polonez nu a trimis nici o invitaţie pentru că într-un an în care au loc alegeri prezidenţiale şi parlamentare, electoratul nu ar privi cu ochi buni guvernul care-i trimite o invitaţie oficială lui Vladimir Putin.

Pe de altă parte, Ministerul de externe polonez a ţinut să precizeze că nu este organizatorul ceremoniilor de la Auschwitz, dar că nici o ţară nu este exclusă de la aceste ceremonii.

Polonia se numără printre ţările europene care susţin continuarea sancţiunilor împotriva Rusiei, iar electoratul polonez este cunoscut pentru antipatia cu care priveşte Moscova.

Milos Zeman

La Praga, pe de altă parte, preşedintele ceh Milos Zeman i-a invitat pe preşedintele Vladimir Putin şi pe liderii celorlalte ţări aliate din timpul celui de al Doilea Război Mondial la ceremoniile din 26-27 ianuarie de comemorare a Holocaustului. Ceremonii care vor avea loc la Terezin, oraşul în care s-a aflat un lagăr nazist de exterminare.

Putătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că nu este clar dacă preşedintele Putin va da curs acestei invitaţii.

Preşedintele ceh Zeman se numără printre puținii lideri europeni care se opun sancţiunilor impuse Rusiei. Pe de altă parte, comunitatea evreiască din Cehia a declarat că preşedintele rus nu ar fi binevenit, pentru că reprezintă o ţară „care nu respectă acorduri internaţionale şi foloseşte forţa împotriva vecinilor…”. Ceremoniile de la Terezin sunt organizate însă de Congresul European Evreiesc.

Rusia, pe de altă parte, a invitat „pe toată lumea” la ceremoniile de 9 mai de la Moscova, de la preşedintele american Barack Obama, la liderul nord-coreean Kim Jong-un.