Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.
Preşedintele Nicolae Timofti va continua consultările cu partidele parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcţia de premier, dar nu este clar când şi în ce ordine. Consultările au început marţi, cu Partidul Socialist, care are cea mai mare fracţiune parlamentară. Şi tot marţi, Liberal-Democraţii şi Democraţii au avut o primă întrevedere cu delegaţia Partidului Comuniştilor. În paralel continuă însă negocierile şi cu Partidul Liberal.
Ministrul de externe britanic Philip Hammond se va afla la Sofia.
Premierul Serbiei, Alexander Vucic, este aşteptat în Kosovo.
Vice-preşedintele american John Kerry se va întâni cu premierul Iranului, înainte de a pleca joi la Paris pentru o vizită de două zile.