Convorbirile cu comuniștii au început deschis marți, când Vlad Filat și Marian Lupu au spus că negocierile dintre partidele lor și liberalii lui Mihai Ghimpu s-au blocat, dând vina pe liderul liberalilor. Mihai Ghimpu a spus însă că Filat și Lupu n-ar fi discutat niciodată serios cu el, acuzându-i că ar fi pregătit numai pretextul pentru a se întoarce spre comuniști. Această întorsătură este tema dezbătută la retrospectiva săptămânii politice alcătuită de Tamara Grejdeanu.
Jurnalistul Ion Terguţă, directorul MIR Tv Moldova spune că în lipsă de timp, pentru că perioada rămasă pentru crearea parlamentului expiră, şi pe fundalul unui impas în discuţiile cu liberalii, PD-UL şi PLDM-ul caută soluţii de compromis, astfel vede Ion Terguţă conjunctura politică ce s-a conturat în această săptămână:
„Partidele politice, în încercarea de a evita alegerile anticipate nu fac altceva decât să găsească o soluţie de conjunctură şi aici a survenit acest partid al comuniştilor. Este o problemă politică mare, care nu ştim cum va fi rezolvată. Este tot atât de adevărat că această problemă este dictată şi de intransigenţa partidului liberal care insistă foarte mult pe aceste principii de negociere. Este un risc politic enorm pentru celelalte două partide, PD şi PLDM,de a intra într-o foră cu partidul comuniştilor. Dar întrebarea este: ce se poate întâmpla în situaţia în care PLDM va adopta aceeaşi poziţie în negocieri ca şi partidul liberal. Aritmetica este simplă, Partidul Democrat ar putea uşor crea o coaliţie cu Partidul Comuniştilor şi cu Partidul Socialiştilor, sau se poate ajunge la alegeri anticipate.”
În opinia directorului MIR Tv Moldova, Partidul Comuniştilor ar putea aduce în interiorul guvernării mai multe probleme , ce se referă la neînţelegerile partidului cu politicienii de la București şi la identitatea majorităţii din Republica Moldova.
Mai mulţi observatori de la Chişinău au avertizat în repetate rânduri politicienii din partidele proeuropene că o înţelegere cu Partidul Comuniştilor ar însemna sabotarea guvernării pro vest. În opinia jurnalistului Vitalie Călugăreanu, discuţiile dintre PLDM, PD şi PCRM nu ar fi stratageme care să determine PL-ul să facă cedări, iar în acest caz, cele două partide pro-europene trebuie să îşi asume furia alegătorilor:
„Am senzaţia că noi încă nu cunoaştem toate motivele care determină PLDM-ul şi PD-ul să facă alianţă cu PCRM-ul, altădată un partid odios, corupt şi sovietic. Dacă PLDM-ul şi PD-ul vor lăsa PL-ul pe dinafara viitoarei coaliţii, în favoarea unei combinaţii cu PCRM-ul, vor avea de înfruntat probabil propriul electorat care, vedem pe reţelele de socializare, deja îşi regretă votul. Interesele celor trei partide, sau mai bine zis, cele două partide proeuropene sunt diferite de cele ale electoratului. S-ar putea ca unii analiști care au spus că aceste partide sunt ghidate de interese obscure, să aibă dreptate, din păcate.”
Pe lângă negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare, această săptămână a fost marcată de slăbirea leului în raport cu dolarul american şi moneda europeană. Victor Ciobanu, editorialist la Ziarul Naţional susţine că majorările de preţuri la mărfurile de import, între care medicamente, electrocasnice sau produse alimentare erau previzibile, întrucât Republica Moldova importă de aproape trei ori mai mult decât exportă. În opinia editorialistului, neclară rămâne poziţia Băncii Naţionale, guvernatorul Drăguţanu având poziţii contradictorii:
„Zicea că banca intervine, pe urmă zicea că este inutil să lupţi cu trendul,că în Rusia scade şi asta ne afectează şi pe noi, şi într-un fel, lasă să scadă şi la noi. Politica aceasta de depreciere lentă care este într-un fel dirijabilă, aşa cred ei, eu cred că deloc nu este dirijabilă şi într-un mod straniu ar putea fi parte a unui joc a celor care speculează pe valută, având în vedere şi ultimele evoluţii de pe piaţa bancară. Până acum, toţi spuneau că banii s-au furat, poate că nici nu s-au furat, poate că cineva foloseşte aceşti bani pentru a face operaţii de gen speculativ pe piaţa valutară.”