Elena Petruți – născută la 29 decembrie 1987, Chișinău. În 2012 absolventă a Facultății de Psihologie Socială și Organizațională a Universității de Stat din Moldova. În 2010 angajată la IMAS în calitate de Cercetător Studii Calitative. În prezent Director Comunicare Corporativă IMAS.
Luni
Cald. Lumină. Mmmm, e luni dimineață. Prima zi după luna de miere. Bună dimineața, iubit. Bună, iubită. Mic dejun cu miros de portocale și cafea. Fusta preferată. Pantofii cadou. Spre uimirea ochilor mei, în loc de faleză afară găsesc strada înghețată și gri. Dar e bine. Sunt acasă. Suntem acasă. Bine te-am găsit Moldovioara noastră!
Bucurie la birou. „Te-am așteptat, Lena”. Același miros. Aceeași lumină. Același birou. Aceeași colegi. Totul drag mie. Eu nu am venit la serviciu. Am venit la IMAS. Am REvenit. Ochi curioși. Urechi interesate. „Lena cum e? Cum e în Europa?”. Înșir impresii, amintiri, zîmbete.
Zi de muncă în birou. La calculator. Trei tastaturi muncesc de zor. Raport. Instrument de cercetare. Raport. Revista presei. Ziua gri de după geam se umple de culori și lumină. Idei. Beculețe aprinse. Concluzii. Punct. Document închis.
Adunăm fetele în jurul nostru. Pe ecran fotografii de la nunta de vis. Frumoase. Cu suflet și dragoste. Mire și mireasă. Noi.
Pe drum ceață, cursul dolarului și sex oral (știrea de la ProTV și reacțiile la aceasta). Acasă Ghimpu și negocieri eșuate. În pat noi și cărțile. Revistele. E doar o zi. Doar o seară. Una cu oameni dragi și frumoși. Cu colegi, prieteni și familie. O zi de luni.
Marți
6.30 dimineața. Întuneric afară. Întuneric în casă. Lumină în suflet. Cuibul nostru. Odată ce stai cu cineva sub același acoperiș, cică începi să semeni. La chip și obișnuințe. Clar – la chip semănăm natural, demult. Obișnuințe… da. Iată-mă trezită dimineață devreme după obișnuința Lui.
Dimineață fără grabă. Suflet liniștit. Azi sunt simpatică. Plină de viață.
Sete de muncă. Forfotă de birou. Zgomot de imprimantă. Țăcănit de capsator. Calendarul cercetărilor noi. Munca pe care o fac îmi place și mă împlinește. E provocatoare și impune dezvoltare continuă. Schimbare și flexibilitate. Rigoare și inițiativă.
Discuții organizatorice cu probleme și soluții. Un final de marți complicat. Cu decizii și strategii.
6.30 seara. Alianță sau guvern minoritar? Cursul valutar o ia razna în continuare. Diseară Drăguțan la Moldova în direct. Întuneric afară. Întuneric în birou. Lumină în suflet. E doar o zi. Activă și senină. O zi de marți.
Miercuri
Ceață după geam. Mișcare dimineața aceasta. Sport. Urmăresc un chip drag prin sală. Ce bine e! Energie pentru toată ziua. Ritm și forță.
Azi gînduri și idei. Inspirație. Planuri de comunicare. Creierul solicită cîte o porție de dulce la fiecare 60 de minute. Trebuie să țin cont de el. E prețios. E al meu.
Ora 15.00. Ședința Parlamentului. Așteptare și (un soi de) speranță. Ora 16.30. Dezamăgire și dezgust. Moldovioară dragă… Alung gîndurile întunecate. O să fie bine într-un final. Dacă nu e bine, înseamnă că nu e finalul. Sau, vorba mea, nu avem de ales. O să fie bine. Pentru copiii noștri.
Gînduri senine cu Luca și Matei care îmi transmit vibrații de sub inima Doiniței. Matei e cel mai mare. Luca e mai activ. Să veniți pe lume sănătoși!
Seara – acasă. Cuibul nostru unde problemele se împart la doi și parcă nu mai au acel gust amar. Lena, e doar o seară în care ești acasă. Iubită și așteptată. O zi de miercuri.
Joi
4 luni de Soț și Soție. De noi. Trăiesc, trăim o căsnicie fericită. De vis. Îmi aduc aminte ziua evenimentului dulce și fericit. Retrăiesc tot și zic încă o dată „Da” în minte.
Ziua bună se cunoaște de dimineață. Așa e. Și cea somnoroasă la fel. Ceața a devenit sîcîitoare. Un sacou și pantofi în culori aprinse îmi împrospătează ziua.
Găsesc pe mail raportul de la Lenuța. Ce bravo e! Instantaneu simt responsabilitatea acută pentru ce urmează să fac. Pentru feedback-ul pe care o să-l dau. Un om pentru care sunt reper. Cel puțin voi fi cîteva luni. Reper și formator. Azi doar eu cu mine în birou. Ceașca de cafea îmi e partener de lucru.
Ora 15.00. Prima pauză. Ședința Parlamentului. Mă simt nerespectată. Neglijată de fapt. Mă gîndesc la zădărnicia votului.
Ora 18.30. O cafea și un cheescake. Tradițional pentru a marca o zi specială. Mintmocca. O cană pentru doi. Discutii prețioase. Sincerități. Căsnicie cu aromă de cafea.
Seara cu broderie. Slăbiciunea mea. Puțin cîte puțin tabloul prinde contur. Pe fundal știri. Și foșnetul paginilor răsfoite de El. E doar o zi. Doar o seară. Specială și obișnuită. Obosită și plină de viață. O seară de joi.
Vineri
Ceața de afară e o copie a celei de ieri. Vorbele lui Mark Twain mă înseninează - clima depinde de oamenii care ne înconjoară. Pe mine mă înconjoară Oameni. Oameni Buni.
E o dimineață tîrzie. Mic dejun pe fugă. Pe drum ne facem curte. Ce îndrăgostiți!
Birou și ceașca de cafea. Cărțile despre cercetare calitativă. Răsfoite și ciufulite. Îmi plac cărțile „muncite”. Deschise și redeschise.
Mesaje. Întîlniri. Se simte tot mai mult forfota revenirii din vacanță. Planific colaborări. Frumoase și sper că fructuoase.
După geam e Parcul Eternitate. Drapelul Republicii Moldova zbuciumat de vînt. Și Moldova e zbuciumată. De 101 aleși ai poporului. Amarul în suflet a mai crescut azi. Ei oare au Patrie? O Simt oare?
Este ultima zi de jurnal. Am fost emoționată. Am scris emoții. Se zice că fiecare om e un jurnal în care scrie o poveste în timp. Am împărtășit cu voi o părticică din jurnalul meu.
A fost doar o săptămînă. O săptămînă cu muncă și reușite. Cu oameni și cu mine. Cu suflet.