Negocierile pentru formarea noii coaliții au durat mult, exasperant de mult, iar dezamăgirea provocată de rezultatul final este la fel de mare. Deși păreau scoși pe tușă, cu un electorat înjumătățit și cu structuri în destrămare, comuniștii s-au trezit că dețin, vorba unor comentatori, „pachetul de control” al coaliției de guvernământ, spre stupoarea alegătorilor proeuropeni, care și-au văzut compromisă opțiunea din 30 noiembrie. Reactivarea PCRM-ului nu este întâmplătoare, scrie presa, și ar avea cel puțin două cauze: 1. conflictele ireductibile dintre partidele proeuropene și 2. apropierea de comuniști a Partidului Democrat, care a racolat în ultimii ani o serie de parlamentari PCRM și chiar tinde să preia întreaga „oaste” a generalului Voronin, pentru a deveni cea mai mare formațiune din Parlament. Această din urmă ipoteză are nevoie de timp ca să se confirme sau infirme. Ceea ce se s-a văzut însă cu ochiul liber este că la configurarea noii puteri au contat mai ales vechile frustrări și animozități personale dintre liderii partidelor care au negociat, nu interesul public.
Nu știm cât de „exagerate” au fost cererile unora și cât de „solicitată” răbdarea altora, dar ne-am ales cu un partid declarat pro-european, PL, în afara coaliției și cu o guvernare minoritară, PLDM și PD, care se confruntă deja cu primele condiții puse de comuniști. Voronin se opune candidaturii lui Iurie Leancă la funcția de prim-ministru, propusă de liberal-democrați. De ce oare? Să-l fi rănit atât de mult pe șeful PCRM ironiile premierului Leancă în timpul respingerii moțiunilor de cenzură, înaintate de comuniștii aflați în lipsă cronică de idei și soluții?... Acele înțepături verbale erau niște nimicuri pe lângă duritatea declarațiilor lui Voronin la adresa lui Plahotniuc și Filat, pe care i-a gratulat nu o singură dată cu expresii extrem de acide, amenințându-i cu pușcăria.
Toate aceste acuzații formale, strict retorice, la adresa liderilor coaliției minoritare s-au „rezolvat”, desigur, în discuțiile confidențiale cu PCRM-ul. Obsesia lui Voronin pentru eliminarea lui Iurie Leancă – un premier agreat de aliații noștri occidentali – poate ascunde, sugerează unii comentatori (cititori în „rune” și în semne cabalistice), un scenariu în care capriciosul și recalcitrantul șef comunist să aibă misiunea de a scoate din cursă un candidat credibil, dedicat cauzei europene – Iurie Leancă –, pentru a face loc unui personaj „apolitic”, care să asigure liniștea pe „câmpul de luptă”, să mimeze agenda europeană, nefăcând altceva decât să o saboteze.
Există oricum semne că devotamentul pentru reforme al noii guvernări minoritare e în scădere. Mă refer la o declarație a lui Marian Lupu de-acum câteva zile. Președintele democrat a spus că Republica Moldova nu va depune cerere de aderare la Uniunea Europeană în 2015, întrucât el știe că cererea va fi respinsă și deci să nu ne agităm degeaba. O asemenea declarație, surprinzătoare pentru mulți, contrazice promisiunea președintelui Nicolae Timofti și a premierului Iurie Leancă de a înainta chiar în 2015, la Bruxelles, cererea de aderare. Nu realism și prudență, cred, ci mai degrabă dezangajare și lipsă de voință politică ascunde declarația dlui Lupu. Se poate înțelege că noii guvernanți nu mai vor să fie deranjați cu exigențe și criterii, ei și-au asigurat fotoliile, restul nu-i privește. Bănuiesc că au o mare plăcere să domnească peste o țară sărăcită, disperată, din care lumea fuge pe capete – va fi fiind vârful de demnitate și orgoliu al politicianului moldovean!...
Aici s-a ajuns: la supoziții degradante, la scenarii sofisticate, înlesnite prin rămânerea PL-ului în afara alianței de guvernământ. Cred că liberalii, acum, au o serioasă temă de meditație. Ei au de ales: să-și păstreze aceeași postură intransigentă dar lipsită de eficiență, sau să intre în joc și prin participarea lor la guvernare să fortifice caracterul proeuropean și proromânesc al noii puteri. Pentru început, Partidul Liberal are șansa să contracareze unele scheme toxice și să voteze guvernul Leancă, spulberând pretenția unora că fără comuniști nu se poate. Ba se poate fără comuniști, dacă îți dorești cu adevărat binele țării și nu umbli cu subterfugii pentru a îngheța reformarea justiției, și dacă nu urmărești în subsidiar o agendă moldovenistă!
Cu atâtea suspiciuni și îngrijorări, pe care le sporește și intensificarea agresiunii Rusiei în Ucraina, era firesc să se anime și societatea civilă. Mitingul de duminică din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău nu a fost prea numeros, dar el transmite un semnal important: moldovenii nu mai vor să tolereze culisele murdare, status quo-ul corupției și al fraudei sistematice. Vor veni, inevitabil, și presiunile partenerilor noștri occidentali, care vor filtra la sânge sprijinul acordat Moldovei. Cu siguranță și România își dorește la Chișinău o guvernare proeuropeană autentică, certificată prin fapte și acțiuni, nu doar prin vorbe frumoase. Avem de finalizat proiecte de infrastructură strategice, care au fost îngropate în promisiuni deșarte și în tergiversări instituționale.
N-a mai rămas mult. Votarea noului guvern ne va arăta în ce direcție se mișcă Republica Moldova. Un motiv pentru cetățeni să fie vigilenți, să stea cu ochii pe politicieni, care au prostul obicei să ne trădeze așteptările și speranțele.