Noi acuzații formulate împotriva Nadiei Savcenko, pilotul militar și deputată ucraineană în detenție la Moscova

Un avocat al Nadiei Savcenko, pilotul militar ucrainean aflat în greva foamei într-o închisoare rusească din decembrie, spune că împotriva clientei sale s-au formulat noi acuzații. Ilia Novikov a scris pe FB joi seară că Nadia a fost acuzată de trecerea ilegală a frontierei. Savcenko a fost capturată de separatiștii pro-ruși din Ucraina în iunie, fiind transferată în arest rusesc în iulie. Este acuzată de implicare în moartea a doi jurnaliști ruși uciși în zona de conflict din estul Ucrainei, dar susține că Rusia nu are dreptul să o urmărească penal, mai ales că este mai nou deputata Radei de la Kiev. Tot ieri 29 ianuarie Savcenko a fost transferată la un spital din centrul de detenție moscovit Matroskaya Tișina. Avocatul Novikov spune că motivul a fost pierderea mare de greutate în urma grevei foamei.