Premierul desemnat Iurie Leancă mai are la dispoziție 13 zile să elaboreze programul de guvernare și lista de miniștri cu care va încerca să obțină votul de învestitură. Valentina Basiul s-a interesat dacă îi verifică cineva pe miniștrii candidați înainte de a fi propuși Parlamentului.
În plin proces de formare a noii guvernări, mai mulţi reprezentanți ai societăţii civile se întreabă dacă există mecanisme funcționale de testare, inclusiv sub aspect moral, a celor care vor fi propuşi pentru funcţiile de miniştri sau şefi de autorităţi publice. Preocuparea nu este una sterila în condițiile în care partidele ce au ajuns în Parlament nu au renunțat la persoane cu o trenă lungă de rumori, suspiciuni şi chiar dosare inițiate.
Vicedirectoarea organizaţiei Transparency International Moldova, Ianina Spinei, spune că societatea trebuie să fie unită, mai ales în aceste momente, mass-media şi organizaţiile neguvernamentale trebuie să supravegheze, să informeze şi să încerce să pună presiune pe autorităţi atunci când nu este respectată legislaţia. Experta afirmă că instituţiile statului au pârghii suficiente de verificare, doar că nu prea fac uz de ele.
„Dacă planează suspiciuni, inclusiv informaţii care sunt în mass-media, autorităţile care sunt abilitate în mod obligatoriu ar trebui să se autosesizeze. Există legea cu privire la verificarea titularilor la funcţii publice şi, potrivit acestei legi, există posibilitatea de a-i verifica şi asta şi asta, din câte înţeleg eu, face SIS. Cel puţin, au fost verificaţi judecătorii şi informaţia aceasta a fost prezentată şefului statului atunci când el examinează candidaturile. Dacă e vorba, de pildă, de miniştri de ce această entitate să nu-i verifice, inclusiv sub aspect de moralitate? Fiindcă SIS dispune de foarte multe surse de informare”.
Totodată, Ianina Spinei atrage atenţia că pentru unele posturi publice se organiză concursuri, iar odată depus dosarul există posibilitatea de a-i verifica pe candidaţii înainte de a fi selectaţi. Pe când în cazul unor demnitari de rang înalt eventualele conflicte de interese sau tăinuire de averi sunt descoperite post factum, întrucât ei sunt obligaţi să prezinte primele declaraţii de venituri şi de interese peste 20 de zile după numirea în funcţii.
Presa are un rol important la realizarea acestui control public, constată experţii, chiar dacă uneori jurnaliştii sunt acuzaţi că abuzează de noţiunea de interes public. Până unde merge acest interes public în cazul demnitarilor şi de unde putem spune că e intruziune în viaţa privată? Am întrebat-o pe preşedinta Consiliului de presă, Ludmila Andronic:
„Aici limitele sunt un pic mai largi. Şi din păcate o bună parte din persoanele publice din Republica Moldova încă sunt în zona netransparentă şi atunci ne putem aştepta oricând că presa ar avea motive să-i urmărească mai îndeaproape”.
Ludmila Andronic consideră că prietenii şi familiile acestor funcţionari sau demnitari ar putea fi lăsați în afara vizorului atâta timp cât aceştia nu aduc prejudiciu statului.
Şi directorul Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea, afirmă că atunci când sunt vizaţi demnitarii, iar scopul este mai degrabă unul senzaţional, fiind urmărite aspecte ale vieţii intime, se produce de fapt o deplasare de accente.
„Persoanele publice, chiar dacă sunt persoanele publice au viaţă privată, iar libertatea de exprimare există doar în măsura în care aceasta răspunde unui interes public, şi nu unei simple curiozităţi au unei părţi a societăţii. Averea este o chestiune de interes public, mai ales când aceasta nu poate la prima vedere logic justificată. E cu totul altceva când presa răspândeşte informaţii de cu totul altă natură, gen orientare sexuală a unui politician. Sunt chestii care în mod normal nu ar trebui să intereseze aşa de mult societatea”.
Atunci când instituţiile statului nu-i verifică până la capăt pe potenţiali miniştri sau funcţionari de rang înalt sau, din anumite, intenţii nu dezvăluie unele informaţii, grija pentru integritate şi pentru ţinuta morală rămâne pe seama presei şi a societăţii civile, sugerează interlocutorii mei. Iată de ce este important ca jurnaliştii să se comporte ca adevăraţi câini de pază ai societăţii respectând însă cu stricteţe deontologia profesională.